Recunoștință pentru sprijinul acordat românilor din Bavaria - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Știri și Evenimente

Recunoștință pentru sprijinul acordat românilor din Bavaria

[2015-02-09]
În seara zilei de 5 februarie, Înaltpreasfințitul Părinte Serafim, Mitropolitul ortodox român al Germaniei, Europei Centrale și de Nord, i-a acordat Episcopului luteran de Bavaria, dr. Heinrich Bedford-Strohm, Ordinul „Crucea Sfinților Martiri Brâncoveni“, pentru sprijinul acordat comunităților ortodoxe românești din landul bavarez, informează Ziarul Lumina.
Evenimentul s-a desfășurat după slujba Vecerniei, oficiată în Biserica „Sfântul Ioan Botezătorul“ a Centrului Bisericesc din München, Germania, de către Preasfințitul Părinte Sofian Brașoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Germaniei, Austriei și Luxemburgului. „Momentul festiv a fost prilejuit de invitația adresată Excelenței Sale, dr. Heinrich Bedford-Strohm, Episcop luteran de Bavaria și președinte al EKD-ului (Bisericii Evanghelice din Germania), de a participa la slujba ortodoxă de seară și de a primi înalta distincție a Mitropoliei noastre. La sfârșitul Vecerniei, Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit a prezentat pe scurt situația românilor ortodocși din Germania, unii dintre ei având o pregătire foarte bună și care și-au găsit în Germania o a doua patrie. Mulți dintre cei sosiți în Germania, înainte sau după Revoluția din 1989, provin din familii mixte, fiind căsătoriți cu sași și șvabi. Astfel, pastorația acestor familii mixte reprezintă un specific pentru activitatea Bisericii Ortodoxe Române din Germania. Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Serafim a vorbit și despre poziția Bisericii noastre din Germania, landul bavarez fiind primul care a recunoscut Mitropoliei Ortodoxe Române pentru Germania, Europa Centrală și de Nord statutul de «Corporație de drept public». De asemenea, Înaltpreasfinția Sa a amintit și de relațiile foarte bune dintre Biserica Ortodoxă Română și Biserica Luterană din Germania, între care există un dialog oficial începând cu anul 1979. Pe lângă contribuția adusă la prosperitatea Germaniei, Înaltpreasfinția Sa și-a manifestat convingerea că rolul românilor ortodocși din Germania este și acela de a da o mărturie vie despre spiritualitatea și evlavia ortodoxă“, ne-a relatat pr. Alexandru Nan, protopop de München.
Ceremonia de conferire a Ordinului „Crucea Sfinților Martiri Brâncoveni“ a fost precedată, potrivit protocolului, de citirea de către Preasfințitul Părinte Sofian Brașoveanul a elogiului (Laudatio), alcătuit de Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Serafim și adresat Episcopului Heinrich Bedford-Strohm. În acest cuvânt au fost amintite începuturile Mitropoliei românești din Germania și situația ei actuală, s-a făcut referire la contribuția Bisericii Luterane la achiziționarea, în capitala Bavariei, a terenului pe care se va construi o biserică ortodoxă românească de tradiție bizantină, o Reședință episcopală, o mănăstire și un centru comunitar pentru românii ortodocși. Totodată, a fost subliniat și faptul că Episcopul Bedford-Strohm susține printr-un efort continuu valorile creștine și contribuțiile sociale ale Bisericilor într-o lume pluralistă.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 884, Ultimul acces: 2026-07-28 04:13:02