Papa Francisc: Să îl lăsăm pe Isus să ne învețe și să ne vindece - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Știri și Evenimente

Papa Francisc: Să îl lăsăm pe Isus să ne învețe și să ne vindece

[2015-02-10]
Sunt nenumărate războaiele care se desfășoară acum în lume, toate opera diavolului; singurul care aduce pacea și seamănă unitatea este Isus, pe care "trebuie să ne obișnuim" să îl ascultăm în fiecare zi în Evanghelie - a fost esența mesajului adresat de Papa Francisc comunității parohiale romane din Pietralata, situată la nordul Romei, vizitată de Sfântul Părinte în după-amiaza zilei de duminică, 8 februarie 2015. Așa cum face de obicei, Pontiful s-a întâlnit cu grupurile parohiale, a ascultat spovezi și a încheiat cu celebrarea Liturghiei.
Parohia din Pietralata este cunoscută pentru implicarea ei în ajutorarea săracilor și marginalizaților orașului. Vizita Papei a început cu un moment care nu era în program: o vizită surpriză într-o zonă sărăcăcioasă cu barăci aglomerate, numită "Campo Arcobaleno", în care locuiesc migranți din Africa și din America Latină, și în prezent și din Ucraina și Rusia. Papa Francisc a petrecut câteva minute în mijlocul mulțimii bucuroase de migranți care se înghesuiau să îl atingă, să îi strângă mâna sau să i-o sărute, la final recitând împreună cu ei "Tatăl nostru" în spaniolă și binecuvântându-i.
Vizita din 8 februarie la biserica San Michele Arcangelo din Pietralata marchează a treia oară când un Papă vizitează parohia: Fericitul Papă Paul al VI-lea a celebrat Liturghia de Crăciun aici în 1963, iar Sfântul Papă Ioan Paul al II-lea a vizitat parohia în noiembrie 1991. În predica rostită liber, Papa Francisc a reflectat asupra la a învăța și a vindeca, teme prezentate în lectura evanghelică a zilei (Marcu 1,29-39). "Îl las pe Isus să mă învețe, sau știu totul?", a întrebat el. "Lăsați-l pe Isus să vă învețe, și lăsați-l pe Isus să vă vindece. Cu toții suntem răniți. Toți."
Lăsând astfel ca Isus să ne învețe și să ne vindece, a continuat Sfântul Părinte, putem, la rândul nostru, să îi învățăm pe alții Cuvântul lui Isus, și să ajutăm la vindecarea rănilor celorlalți. Concelebranții la Liturghie au fost Cardinalul Agostino Vallini, Episcop auxiliar pentru zona de nord a Romei, preotul paroh și vicarul parohial, pr. Massimo Cautero și pr. Mauricio Andrés Fontalvo FloriĂ n, și de asemenea pr. NicolĂ s Francisco Garzon Reyes, preot columbian care ajută în parohie.
"Suntem înaintea lui Isus în această celebrare", a spus Papa. "Isus este cel care prezidează această celebrare. Noi, preoții, suntem aici în numele lui Isus, dar El prezidează, El este adevăratul preot care oferă Tatălui jertfa". Înainte de Liturghie, Sfântul Părinte a stat în scaunul de Spovadă, și de asemenea s-a întâlnit cu membrii tineri ai comunității parohiale și cu familiile lor, incluzând copiii bolnavi, cei nou botezați, cei care se pregătesc să primească Prima Sfântă Împărtășanie și aproximativ 80 de cercetași.
Bolnavilor le-a spus că chiar și atunci când "totul este întunecat" există mereu un Tată care ne iubește și care "nu ne dezamăgește niciodată". Înaintea persoanelor fără adăpost asistate de Comunitatea Sant'Egidio, a spus: "Faptul că lumea nu vă cunoaște numele și vă numește 'cei fără adăpost' și voi suportați acest lucru este crucea voastră și răbdarea voastră. Dar există ceva în inimile voastre ale tuturor, vă rog să fiți siguri de aceasta: este Duhul Sfânt". Pe părinții copiilor botezați în ultimul an i-a îndemnat să îi educe "bine" în credință, deoarece sunt "atâția copii creștini care nu știu să își facă semnul crucii".
Cartierul Pietralata a fost construit în anii 1930, pentru repartizarea provizorie a celor evacuați din casele lor din centrul Romei, în urma restructurării orașului făcută la începutul secolului XX de primul ministru Benito Mussolini. Amplasat într-o regiune în care mulți sunt fără locuință, fără loc de muncă sau nu reușesc să câștige suficienți bani pentru hrană, centrul Caritas parohial oferă familiilor nevoiașe hrană de două ori pe lună, oferind în același timp consiliere juridică și legată de muncă. Parohia se ocupă și de foști deținuți, dintre care mulți locuiesc în zonă, datorită faptului că în apropiere se află închisoarea Rebibbia. Parohia a fost înființată în 1938, Cardinalul ei titular fiind prelatul mexican Javier Lozano BarragĂ n, prieten apropiat al Papei Francisc.

Sursa: www.Catholica.ro


Contor Accesări: 952, Ultimul acces: 2026-07-24 13:00:31