Participarea PS Alexandru la a 47-a aniversare a Comunității Sant`Egidio[2015-02-10]PS Alexandru Mesian, Episcop de Lugoj, a participat în perioada 3-8 februarie 2015, la Roma, la Întâlnirea Internațională "Creștini și Păstori pentru Biserica de mâine", organizată de Comunitatea Sant`Egidio. La această manifestare, care coincide cu aniversarea a 47 de ani de la întemeierea Comunității Sant`Egidio, au luat parte numeroși invitați, Episcopi de pe cinci continente și de confesiuni diferite, citim în relatarea de pe BRU.ro.Biserica Greco-Catolică din România a fost reprezentată de PS Alexandru Mesian; PS Virgil Bercea, Episcop de Oradea; și de pr. dr. Gabriel Buboi, rectorul Colegiului Pontifical "Pio Romeno". Aceștia au fost printre cei 150 de prelați care au fost primiți de Papa Francisc în audiența de miercuri, 4 februarie. PS Alexandru a prezentat Sfântului Părinte omagii din partea Preafericitului Cardinal Lucian, Arhiepiscop Major, și a întregii Biserici Române Unite cu Roma, Greco-Catolică. În dimineața aceleiași zile de 4 februarie, Episcopii catolici au concelebrat Sfânta Liturghie la mormântul Sf. Apostol Petru, din cripta Bazilicii San Pietro. În după-amiaza aceleiași zile, prof. Andrea Ricardi, fondatorul Comunității, a deschis șirul conferințelor Sant`Egidio. Au urmat discuții care au scos în evidență importanța lucrării Bisericii astăzi, într-o lume secularizată și lipsită de speranță. S-a accentuat, de asemenea, rolul Bisericilor creștine în propovăduirea adevărului relevat, cel propovăduit de Mântuitorul Isus Cristos, cât și intensificarea comuniunii și iubirii între creștini. Pe parcursul întâlnirii, Episcopii din diferite locuri ale lumii au avut posibilitatea să-și împărtășească din experiența lor pastorală, experiență pusă în slujba Bisericii ca instituție, dar și în folosul, ajutorul și sfințirea credincioșilor. S-a discutat și despre problemele inter-religioase din teritoriile unde există tensiuni, cum ar fi Orientul apropiat: Siria, Irak, etc. Comunitatea Sant`Egidio a fost înființată la Roma, în anul 1968, în urma Conciliului Vatican II, și este o mișcare bisericească misionară a laicatului catolic. Astăzi, Comunitatea își desfășoară activitatea în circa 73 de țări de pe toate continentele și are în jur de 60.000 de membri. În centrul vieții acestei mișcări se află valorile evanghelice, precum răspândirea iubirii creștine, mila și ajutorarea celor aflați în nevoi. În afară de participarea la întâlnirea Comunității Sant`Egidio, PS Alexandru, însoțit de pr. dr. Gabriel Buboi, a efectuat în ziua de 5 februarie o vizită la Congregația pentru Doctrina Credinței, unde a fost primit de către Cardinalul Angelo Amato, prefectul Congregației pentru Cauzele Sfinților. PS Alexandru a prezentat cazul Rafilei Găluț, fecioara stigmatizată de la Bocsig, pentru care Episcopia de Lugoj intenționează să deschidă un proces de beatificare. De asemenea, s-a interesat de starea formalităților pentru beatificarea celor 7 Episcopi greco-catolici români, morți în faimă de martir în timpul regimului comunist, cauză care se apropie de final. În dimineața zilei de duminică, 8 februarie, PS Alexandru a celebrat Sfânta Liturghie alături de pr. Gabriel Buboi la Radio Vatican. (Sursa: BRU.ro) Imagini: Sursa: www.Catholica.ro Contor Accesări: 924, Ultimul acces: 2026-07-24 15:22:43
|
Timp total: 0.03s...
[]:1