Activitate închinată ajutorării semenilor[2015-02-11]Marți, 10 februarie, în sala festivă a Centrului eparhial din Timișoara a avut loc adunarea generală a Societății femeilor creștin ortodoxe din Timișoara. Ședința a fost prezidată de către Înaltpreasfințitul Părinte Ioan, Arhiepiscopul Timișoarei și Mitropolitul Banatului. La eveniment au participat membrele societății creștin ortodoxe, precum și preoți și oameni de cultură din oraș.În deschiderea întâlnirii, a fost citit raportul de activitate pe anul trecut, fiind evidențiate cele mai importante acțiuni desfășurate de membrele societății în parteneriat cu mai multe parohii timișorene și instituții din oraș în sprijinul familiilor și personelor nevoiașe. De asemenea, a fost citit raportul financiar-contabil pe anul 2014 și proiectul programului de activități pentru anul în curs. Un punct important pe ordinea de zi a lucrărilor a fost alegerea unui nou comitet director, întrucât, prof. Doina Seracin, președintele filialei timișorene, s-a retras din conducerea acesteia, după 24 de ani de rodnică activitate. În urma consultărilor, a fost aleasă la conducerea societății doamna Adriana Hampu. Cu acest prilej, Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Ioan a înmânat o diplomă de onoare doamnei prof. Doina Seracin, în semn de apreciere pentru eforturile depuse de-a lungul anilor în slujba Bisericii și a semenilor. În final, după cum ne-a transmis George Giurgiu, Mitropolitul Banatului a adresat un cuvânt de folos celor prezenți, evidențiind importanța implicării mirenilor în activitățile Bisericii, atât pe plan social-filantropic, cât și spiritual-duhovnicesc, pentru a aduce împreună bucurie, pace și mângâiere semenilor suferinzi. Evenimentul a constituit prima întâlnire a membrelor societății cu Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Ioan, de la instalarea sa în demnitatea de Întâistătător al Bisericii bănățene. Membrele Societății femeilor creștin ortodoxe din Timișoara desfășoară o frumoasă și pilduitoare activitate de slujire a Bisericii și a semenilor. Această activitate se concretizează prin participarea la sfintele slujbe în bisericile timișorene dar și prin activitatea corală pe care o desfășoară. Sub aspect filantropic, activitatea acestora vizează ajutorarea persoanelor nevoiașe, vizitarea vârstnicilor din spitale și azile, a deținuților din Penitenciarul Timișoara, a copiilor din Spitalul de Neuro-psihiatrie din oraș, dar și a bolnavilor de la spitalele speciale din Jebel și Gătaia, județul Timiș. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 998, Ultimul acces: 2026-07-26 06:26:05
|
Timp total: 0.03s...
[1]:1