Inaugurarea noului sediu al Protoieriei Pucioasa din Arhiepiscopia Târgoviștei[2015-02-11]Marți, 10 februarie 2015, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Nifon, însoțit de părinți consilieri de la Centrul Eparhial, a inaugurat noul sediu al Protoieriei Pucioasa, construit la inițiativa Înaltpreasfinției Sale, cu sprijinul unor generoși sponsori și a strădaniei Pc. Pr. Protoiereu Cătălin Hârciu, dar și a fostului protopop, Pr. Eugen Popescu, după cum ne informează Biroul de presă al Arhiepiscopiei Târgoviștei.După aceea, s-a desfășurat Ședința Administrativă Lunară a preoților din Protoieria Pucioasa, ce a avut ca temă 90 de ani de la ridicarea Bisericii Ortodoxe Române la rangul de patriarhie (februarie 1925), prezentată de Pc. Pr. Ion Popa de la Parohia Valea Lungă- Gorgota, care a generat numeroase discuții constructive. S-au prezentat câteva comunicări ale Centrului Eparhial, iar, în finalul întrunirii, au fost dezbătute probleme pastoral-misionare curente ale clericilor din această protoierie. În cuvântul Său, Înaltpreasfinția Sa a apreciat eforturile edilitar-gospodărești ale părintelui protopop, elogiind funcționalitatea noului sediu, dar și coeziunea, generozitatea și solidaritatea pe care le-au manifestat clericii și credincioșii acestei protoierii în derularea proiectului. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 841, Ultimul acces: 2026-07-25 17:45:13
|
Timp total: 0.03s...
[]:1