Biserica și marketingul (Adevarul.ro)[2015-03-05]Pentru că mai sînt doar cîteva zile în care elevii și părinții pot face cerere pentru participarea la orele de religie, s-a încins și mai tare atmosfera. Dar asta nu înseamnă că se discută mai consistent despre această temă. Doar se prelungește un război cu ținte greșite.Ca întotdeauna, plasarea în două tabere radicale, construite pe da sau nu (să se predea sau să nu se predea religia în școli), face imposibilă o dezbatere substanțială. Iar în ultima vreme, s-au ascuțit cuțitele verbale ale ambelor tabere, care practică adesea o argumentație simpluță și plină de clișee. De obicei, reprezentanții Bisericii recurg la retorica arhaică despre dreapta credință, morală și celelalte, într-un limbaj mai degrabă plicticos pentru copiii și tinerii crescuți cu computerul la îndemînă. Adversarii recurg adesea la clișeele de semn contrar, precum opoziția între religie și știință, dar o fac în alb-negru, la nivelul broșurelelor de propagandă sovietice din anii 50. Pe acest fundal de zgomote, foarte puțini sînt cei care atrag atenția că e mai important, totuși, să discutăm despre cum se predă religia, care e metodologia, cum arată programa și manualele, care e calitatea cadrelor didactice. (De pildă, Andrei Pleșu, aici). Și, nu în ultimul rînd, care e miza predării religiei. Nu e treaba sistemului de educație să scoată din școală credincioși care țin toate posturile și se roagă dimineața și seara. Dacă ar vrea să argumenteze serios și substanțial necesitatea predării religiei, Biserica Ortodoxă Română ar trebui să fie cea dintîi instituție preocupată să lămurească această problemă într-un limbaj și într-un stil al lumii de azi. De ce nu se face un studiu despre rezultatele predării religiei în școală? Căci se predă de ani buni, nu cumva ar fi timpul să vedem la ce a folosit? Dacă ar finanța și ar realiza un asemenea studiu, BOR ar beneficia de argumente puternice pentru a-și susține cauza, dar și de critici care să ajute la îmbunătățirea lucrurilor. Căci dacă se tot vorbește pompos despre credință strămoșească și identitate națională, dar predarea religiei rămîne la nivelul superstițiilor de babe bigote, n-am rezolvat nimic. Dacă li se spune copiilor să nu intre în biserici catolice, că e păcat (știu cazuri...), dacă li se descriu chinurile iadului pentru a-i determina să țină post ori dacă în manuale apar desene cu sfințirea mașinii, predarea religiei cade în ridicol. În loc să caute însă argumente solide și să-și construiască un discurs public convingător, Biserica Ortodoxă Română a căzut în patima marketingului: a adunat cîteva vedete pe post de testimonials ai învățăturii lui Iisus și a făcut videoclipuri. Moise Guran vede în asta primul semn de modernitate al BOR. N-aș fi atît de entuziast. Mi se pare că BOR doar a luat la repezeală caimacul modernității, din oportunism, ca să crească pe ultima sută de metri numărul celor care vor face cerere să participe la orele de religie. Altfel, dacă ar fi vrut cu adevărat să-și modernizeze discursul, ar fi avut nenumărate ocazii s-o facă. Și nici acum nu e tîrziu. Apelînd, comod, la vedete pe post de testimonials, nu aduce nimic nou față de o campanie pentru parfumuri ori mașini. E mai degrabă un semn rău, se cheamă că nu e în stare să convingă altfel. Dacă ne luăm după sondaje, încrederea oamenilor în instituția Bisericii a tot scăzut în ultimii ani. Și va mai scădea, inevitabil. Iar situația nu se va schimba cu campanii de marketing, ci cu o prezență vie și consistentă în viața publică și cu o modernizare adevărată a discursului. Ar fi mai util și mai sănătos dacă instituția Bisericii ar fi în stare să le explice oamenilor că, fără să ai habar de religie, vei fi un om prost croit din punct de vedere intelectual și cultural. Or, în loc de asta, BOR preferă videoclipurile și sloganurile. Adică iluzia că se modernizează și impulsul de a fi trendy. Autor: Mircea Vasilescu Sursa: www.Culte.ro Contor Accesări: 937, Ultimul acces: 2026-07-26 17:56:16
|
Timp total: 0.03s...
[]:1