Biserica şi intelectualii cetăţii (Evz.ro) - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Ştiri şi Evenimente

Biserica şi intelectualii cetăţii (Evz.ro)

[2015-03-06]
În ziua iniţial sorocită pentru finalizarea depunerii cererilor părinţilor pentru ora de religie a copiilor, ar trebui să avem un moment de reflecţie.
Toată povestea contestării apartenenţei orei de religie la trunchiul obligatoriu al programei şcolare este doar un episod din procesul enorm, istoric şi inevitabil al modernizării societăţii noastre. Nu e nimic de speriat, nu e nici un motiv de tensiune socială, deşi am văzut ici-colo inconştienţi care îşi imaginează că e cazul să ridice baricade. Am mai spus-o, sînt pentru prezenţa orei de religie în şcoli, fie şi din motivul că în şcoli nu trebuie să existe cunoştinţe interzise. Religia este o componentă solidă, fundamentală a civilizaţiei noastre şi, adminţînd că părinţii socotesc că e spre binele copiilor să nu o practice, trebuie măcar să o cunoască. Aşa cum nimeni nu se opune să dăm copiilor cunoştinţe despre animale şi despre plante, despre atomi şi despre istorie, despre matematică şi despre muzică, instrucţia minimă în materie religioasă este absolut necesară oricui vrea să înţeleagă ceva din lumea în care trăieşte. Astăzi, însă, vreau să vorbesc despre o chestiune extrem de sensibilă pentru buna rînduială a societăţii şi extrem de importantă pentru Biserică: relaţia ei cu intelectualii credincioşi.
Eu însumi am început să fiu neliniştit în faţa asaltului ateilor militanţi împotriva creştinismului şi am încercat, dimpreună cu oameni din interiorul şi din afara Bisericii, să alcătuim un grup care să replice unitar. Prin urmare, am fost impresionat să văd că mulţi oameni cu solid profil public s-au unit într-o Asociaţie a părinţilor pentru ora de religie şi au început să militeze. Nu ştim, încă, rezultatul acestei mobilizări de PR. Dar faptul că ea s-a produs este, în sine, o veste foarte bună. Eu consider această coalizare de forţe publice în numele unui obiectiv creştin comun (menţinerea orei de religie în şcoală) un pas făcut ce nu trebuie abandonat odată ce chestiunea se tranşează administrativ. Disputele publice în privinţa orei de religie sînt un prilej al unei mari regăsiri, înainte de toate. Fie ca acest moment de încercare să însemne regăsirea dintre Biserică şi elita intelectuală creştină a României! Vă mărturisesc că m-am temut, pentru cîteva zile, că Biserica va fi singură în faţa acestui asediu mediatic. Temerile mele aveau ceva temei. Dar, ca să explic mai bine ce vreau să spun, permiteţi-mi să merg cu mulţi ani în urmă, cam pe la jumătatea anilor 1990.
Unul dintre cei mai mari teologi ortodocşi, Christos Yannaras, vizita România. Întîlnindu-se cu Patriarhul de atunci, i-a spus că Biserica Ortodoxă Română are un imens avantaj pe care nu multe Biserici răsăritene îl aveau în acel moment. În jurul BOR existau mulţi intelectuali români de mare forţă publică, credincioşi, care reuşiseră să reimpună în discursul public românesc respectul pentru credinţă şi pentru creştinism. Sigur, umplerea bisericilor după 1990 a fost un fenomen de masă, a cuprins milioane de oameni. Dar tot atunci, această regăsire voluptuoasă a credinţei a fost acompaniată de ideile, cărţile, articolele unei elite de mare anvergură intelectuală: Petre Ţuţea, Mihai Č?ora, Alexandru Duţu, Alexandru Paleologu, Andrei Pleşu, Sorin Dumitrescu, Teodor Baconschi, H.R.Patapievici şi mulţi alţii. Aceştia intrau în admirabile dialoguri cu mari figuri intelectuale ale clericatului, precum Bartolomeu Anania, Antonie Plămădeală, Constantin Galeriu, Iustin Marchiş ori chiar cu actualul Patriarh, pe atunci Mitropolit la Iaşi. Fără îndoială, Bisericii i-a fost mai uşor să traverseze primele încercări ale modernizării României datorită acestei apropieri. Admirînd acest fenomen, Yannaras povestea vechiului Patriarh, în pandant, dificultatea prin care, în acel moment, trecea Biserica Ortodoxă în Grecia. Ca urmare a unei clericalizări excesive în ultimii ani, Biserica greacă se cam depărtase de intelectualii credincioşi. Cînd, în presa greacă, a izbucnit un mare scandal ca urmare a descoperirii unor potlogării financiare săvîrşite de cîţiva înalţi ierarhi, vocile care au blamat întreaga Biserică şi au lansat atacuri dure la adresa creştinismului au fost foarte multe, iar vocile care apărau Biserica, explicînd că pungăşia unor clerici este, de fapt, contrară creştinismului şi regulilor Bisericii şi nicidecum nu este definitorie pentru Biserică, erau cvasi-inexistente. Biserica se apăra singură, prin vocile ei oficiale, şi era, din motive evidente, lipsită de credibilitate. Depărtarea de intelectualii credincioşi prin clericalizarea excesivă este o eroare strategică, vroia să spună Yannaras, care trebuie evitată. La noi, s-a cam produs. Poate că Dumnezeu a pus în drumul Bisericii noastre această încercare anume pentru a-i arăta că are nevoie de sprijinitori în afara zidurilor ei şi că aceşti sprijinitori nu sînt întotdeauna politicienii dornici de voturi şi darnici în vederea lor. Sînt unele lucruri pe lumea asta, altfel importante, pe care nu le poate rezolva nici primarul, nici şeful de CJ şi nici chiar Gigi Becali. În schimb, le pot rezolva o sumă de cuvinte bine scrise de oameni cu carte şi credinţă în Dumnezeu.
Biserica, se ştie, cuprinde pe toţi credincioşii ei. Acum, intelectualii creştini din România nu sînt deloc puţini, dar devin, cu timpul, din ce în ce mai puţini. Fenomenul este inevitabil. Aşa cum ei îşi preţuiesc Biserica, şi Biserica trebuie să-i preţuiască pe ei, îmbrăţişîndu-i din nou.
Opiniile exprimate în paginile ziarului aparţin autorilor.
Autor: Sever Voinescu

Sursa: www.Culte.ro


Contor Accesări: 787, Ultimul acces: 2026-09-23 02:30:56