Pr. Alois Bișoc: Parohia. Comunitate de credință, speranță și iubire creștină[2015-03-05]Editura Sapientia din Iași anunță apariția cărții Parohia. Comunitate de credință, speranță și iubire creștină, scrisă de Alois Bișoc. Cartea apare în colecția "Tratate de teologie", formatul 14x20, are 286 de pagini și poate fi procurată de la Librăria Sapientia (www.librariasapientia.ro), precum și de la celelalte librării catolice din țară la prețul de 20 lei.Decretul Conciliului Vatican II (1962-1965) privind misiunea pastorală a Episcopilor Christus Dominus afirmă că parohia este o comunitate concretă de credincioși (communitas christifidelium), constituită în mod stabil în cadrul unei Biserici particulare, și a cărei grijă pastorală este încredințată unui preot paroh ca păstor propriu, sub autoritatea episcopului diecezan (cf. nr. 30). Întreaga viață a parohiei, ca și semnificația misiunilor sale apostolice față de societate, trebuie să fie înțelese și trăite cu simț de comuniune organică între preoția comună și preoția ministerială, de colaborare fraternă și dinamică între păstori și credincioși, cu respectarea absolută a drepturilor, îndatoririlor și funcțiilor celorlalți, unde fiecare are propriile competențe și propriile responsabilități. Un element fundamental al noțiunii de "parohie" este grija pastorală sau grija față de suflete, specifică funcției de paroh, care se manifestă îndeosebi în predicarea cuvântului lui Dumnezeu, în administrarea sacramentelor și în conducerea pastorală a comunității. Despre această realitate tratează pr. Alois Bișoc, profesor de teologie pastorală la Institutul Teologia Romano-Catolic din Iași, în lucrarea apărută recent la Editura Sapientia cu titlul: Parohia, comunitate de credință, speranță și iubire creștină, pe care o prezentăm cititorilor noștri. Intenția autorului nu este o tratare completă, exhaustivă despre natura și rolul parohiei, nici prezentarea tuturor funcțiilor liturgice, catehetice și caritative din comunitatea parohială, ci o sinteză teologico-pastorală. Prin acest studiu pr. Bișoc dorește să contribuie la cunoașterea doctrinei teologico-pastorale despre parohie, cu problemele și exigențele actuale de reînnoire, rămânând mereu deschiși inspirațiilor inovatoare ale Duhului Sfânt și acțiunii sale în Biserică, pentru ca ea să corespundă tot mai mult modelului voit de Cristos și pe care oamenii îl așteaptă azi de la ea. Părintele Alois Bișoc, în cele zece capitole, tratează despre realitatea parohiei pornind de la situația sa actuală și făcând referință la criza prin care ea trece sau de care poate fi amenințată. Din cauza multor transformări socio-culturale, așa-zisa "civilizație parohială", întemeiată altădată pe coincidența dintre Biserică și societate, pe apartenența socială construită în special în jurul comunităților parohiale, a fost zguduită din temelii. Astfel, autorul dorește să scoată în evidență validitatea și importanța parohiei, care, în ciuda crizei adevărate sau presupuse de care a fost lovită, rămâne o instituție care trebuie prețuită ca expresie normală și primară a pastorației. Părintele pleacă de la cuvintele Papei Francisc din exortația apostolică Evangelii gaudium, în care se afirmă că "parohia este prezență eclezială în teritoriu, loc al ascultării cuvântului, al creșterii vieții creștine, al dialogului, al vestirii, al carității generoase, al adorației și al celebrării. Prin intermediul tuturor activităților sale, parohia îi încurajează și îi formează pe membrii săi, ca să fie lucrători ai evangheliei. Este comunitate de comunități, sanctuar unde cei însetați merg să bea pentru a continua să meargă și centru de trimitere misionară constantă". Cartea se adresează în principal studenților care se pregătesc pentru sfânta Preoție, dar și slujitorilor sacri și celor angajați în pastorația parohială. Oferind mai multe principii și sugestii pentru activitatea pastorală, lucrarea părintelui Alois Bișoc poate ajuta ca formarea și creșterea vieții creștine în parohie să fie tot mai mult o mărturie autentică în fața lumii despre prezența lui Dumnezeu care, prin Duhul Sfânt, lucrează în istorie și în inimile oamenilor. (prezentare semnată de Laurențiu Turbuc) Imagini: Sursa: www.Catholica.ro Contor Accesări: 778, Ultimul acces: 2026-07-28 10:14:03
|
Timp total: 0.05s...
[1]:1