Creștinii: cei mai persecutați din lume - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Știri și Evenimente

Creștinii: cei mai persecutați din lume

[2015-03-07]
Între 6 și 8 martie 2015, se desfășoară în localitatea italiană Nemi, din apropierea Romei, seminarul cu tema "Creștinii: cei mai persecutați din lume". Organizat de Părinții Mercendari, evenimentul dorește să suscite o mai profundă reflecție privind drama persecuțiilor religioase din lume, în special din Orientul Mijlociu, India și Africa. Printre vorbitori se numără și Cardinalul Leonardo Sandri, prefectul Congregației pentru Bisericile Răsăritene, citim pe situl Radio Vatican.
Nu este pentru prima oară când Comunitatea Părinților Mercendari organizează astfel de seminarii. Inițiativa a luat naștere în urmă cu 26 de ani, cu scopul de a trezi în laici interes față de carisma libertății și a mântuirii, specifică acestei comunități înființate în 1218 tocmai pentru a veni în sprijinul fraților creștini reduși la sclavie de către sarazini. Programul seminarului de la Nemi prevede asemenea ascultarea unor mărturii împărtășite celor prezenți de către creștini persecutați din mai multe țări ale lumii. La eveniment este prezent și Mons. Boutros Marayati, Arhiepiscopul de Alep al armenilor catolici.
La finalul seminarului va fi lansată o inițiativă în favoarea creștinilor persecutați din Irak, de sprijinire a miilor de refugiați creștini, care au fost constrânși să-și părăsească localitățile de origine pentru a se salva din calea furiei distrugătoare a membrilor autointitulatului Stat Islamic. Seminarul cu tema "Creștinii: cei mai persecutați din lume" își propune să favorizeze o tot mai mare conștientizare în rândul Părinților Mercendari privind creștinii persecutați, cu dorința multiplicării acțiunilor în favoarea fraților care dau mărturie despre propria credință în Cristos chiar cu prețul vieții.
(Sursa: Radio Vatican)

Sursa: www.Catholica.ro


Contor Accesări: 882, Ultimul acces: 2026-07-22 14:34:14