Faza județeană a Olimpiadei de Religie la Timișoara - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Știri și Evenimente

Faza județeană a Olimpiadei de Religie la Timișoara

[2015-03-09]
Școala Gimnazială nr. 7 „Sfânta Maria” din Timișoara a găzduit sâmbătă, 7 martie etapa județeană a Olimpiadei de Religie în Arhiepiscopia Timișoarei, potrivit mitropolia-banatului.ro.
În acest an la faza județeană s-au înscris peste 150 de elevi de la clasele VII-XII din școlile județului Timiș. Evenimentul a debutat în capela școlii „Sfânta Maria” cu oficierea unei slujbe de mulțumire, săvârșită de pr. Marius Sfercoci, inspector eparhial și pr. Sorin Lungoci, consilier la sectorul învățământ și activități cu tineretul din Arhiepiscopia Timișoarei, la care au participat elevi și profesori, conducerea școlii și prof. Daniela Buzatu, inspector de Religie în cadrul Inspectoratului Școlar Județean Timiș. În continuare elevii au intrat în sălile de examen unde au avut trei ore la dispoziție pentru rezolvarea subiectelor de examen.
La final, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioan, Arhiepiscopul Timișoarei și Mitropolitul Banatului la cantina din incinta școlii a fost pregătită o agapă pentru toți elevii participanții și profesorii însoțitori. Rezultatele finale vor fi afișate la școala organizatoare miercuri, 11 martie.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 764, Ultimul acces: 2026-07-29 05:58:12