Religia şi sentimentul religios (3) (Adevarul.ro)

Acasă > Ştiri > Arhiva Ştiri

Timp stanga: 0.03s...

Ştiri şi Evenimente

Religia şi sentimentul religios (3) (Adevarul.ro)

[2015-03-10]

Către sfârşitul dezbaterii privind predarea Religiei în şcoală, am putea spune că unii sunt cu Decalogul, alţii sunt cu Dialogul. Numai că, din păcate, cele două entităţi, una religioasă, alta etică, îşi cam trădează conţinutul specific. Adică, Decalogul înclină către dictatura majorităşii ortodoxe, iar Dialogul se converteşte în monologuri paralele, care tind către poliloghie şi ciorovăială.
Pe acest fundal de agitaţie şi zgomot, mai apar, ceva mai rar, şi voci raţionale, echilibrate.
Erotetica, o disciplină teoretică nouă, ne învaţă că oricare problemă trebuie să aibă o rădăcină, cuprinsă într-o întrebare. Ne putem aminti aici de observaţia lui Einstein, care ne spunea că nu putem rezolva o problemă, adică să-i găsim soluţia, cu aceeaşi gândire cu care am formulat problema, respectiv întrebarea. Aceasta înseamnă că soluţia trebuie să aducă ceva nou faţă de datele problemei, chiar dacă acest ceva nou ar fi ”Oul lui Columb”, adică ceva evident pentru toată lumea, după ce l-ai descoperit. Care ar fi aici rădăcina problemei, adică întrebarea!? Întrebarea are două părţi:
1) Dacă Religia trebuie sau nu trebuie predată în şcoală
2) Dacă trebuie predată, atunci cum anume trebuie predată!?
La acestă întrebare, BOR răspunde că trebuie predată obligatoriu, pe un întreg ciclu şcolar, şi că ea trebuie să fie confesională, iar în acest caz, Religia ortodoxă ia partea Leului. În partea opusă avem poziţia radicală, care exclude orice element religios din învăţământul laic, de Stat. Tot în opoziţie, dar nu exclusivistă, este propunerea, pe care o susţinem şi noi, ca în Programele pentru Liceu să fie inclusă şi Religia, dar nu ca disciplină confesională, fie ea ortodoxă, catolică, protestantă, sau de altă orientare, ci ca disciplină teoretică, respectiv culturală. Avem în vedere faptul că Religia este una dintre formele fundamentale ale Culturii, ale cărei valori de bază sunt Sacrul şi Profanul. Am recurs aici la autoritatea ştiinţifică a lui Mircea Eliade, pentru care Sacrul şi Profanul sunt valori universale. A apărut şi suplimentul de propunere, pe care îl susţinem, ca disciplina Religie să fie pusă în alternativă opţională cu o altă disciplină, una complementară, care ar putea fi Etica şi educaţia civică.
De când cineva, adeptul unui „Pragmatism superior”, a reuşit să „mântuie”, adică să elimine Filosofia din Liceu, propunerea ca această disciplină să fie reintrodusă nu s-a mai ivit, deşi Filosofia ar fi cea mai bună alternativă complementară a Religiei. O disciplină complementară este categoric necesară pentru elevii care nu se înscriu la Religie. Ideea ca aceştia să stea în aceeaşi sală cu cei care învaţă Religie, mi se pare iezuită (în sensul lui Pascal) şi ridicolă. Iar varianta ca ei să fie liberi, în timp ce colegii lor învaţă, mi se pare nedreaptă şi contra-productivă. Dar, cum spuneam, întreaga dezbatere, în care s-au întâlnit Decalogul cu Dialogul a luat-o şi razna. Dacă este vorba de Deontologia Dialogului, cele mai frecvente abateri de la Regulile deontologice sunt două, adică exagerarea şi ceea ce juriştii numesc „ignoratio elenchi”, adică, pe româneşte, a ignora, respectiv „a te face că plouă”. Din perspectiva Filosofiei Culturii şi a Axiologiei, problema ierarhiei valorilor rămâne o problemă deschisă. Forma cea mai radicală a acestei ierarhii este prezentă în Cultura scolastică (medievală), în care Religia stă în vârful piramidei, chiar la distanţă faţă de celelalte valori, pe care le coordonează şi le subordonează. Or, această schemă, râvnită şi azi, mai ales de Politică, revine şi în toate intervenţiile reprezentanţilor BOR. Această poziţie, care merge către exclusivism sau chiar fanatism, este însoţită de critici dure la adresa adversarilor, care sunt „trădători de neam”, „vânzători de ţară”, „atei demonizaţi”, „eretici rătăciţi” etc. Facem aici doar în trecere observaţia că cine gândeşte în epitete, de fapt nu gândeşte, ci numai i se pare lui că o face. Tudor Vianu observa că epitetul este figura de stil cea mai săracă sub raport spiritual, sau, dacă am folosi limbajul creştin ortodox al lui Victor Ponta, „cea mai săracă cu duhul”. Dacă ne delimităm ferm de epitetele folosite de către prelaţii BOR –indiferent dacă dânşii sunt teologi, preoţi, părinţi sau popi-, la fel de clar ne delimităm şi faţă de epitetele celor care îi critică, ajungând la jigniri şi la cuvinte care nu pot fi pronumţate în public.Cât priveşte, acel „ignoratio elenchi”, partenerii fac paranteze imprevizibile şi interminabile, abordând probleme care nu au „nici în clin nici în mânecă”, adică nu au nimic cu problema abordată. Aici, spune fiecare ce-l taie capul, ce-i trece lui atunci prin „tărtăcuţă”, cu sentimentul că este spontan şi original.
Adversarii adversarilor, adică cei care se opun introducerii Religiei în şcoală, atacă exact în acelaşi fel, dar invers.. Ortodox sau neortodox, nu poţi să nu vezi participarea masivă a prelaţilor BOR, pe toate treptele ierarhiei dânşilor, la campania pentru alegerile prezidenţiale. Ni se spune că Patriarhul Daniel nu a intervenit direct în acest proces politic al alegerilor. Dar, ceea ce nu se face în mod direct, se poate face în mod indirect, prin „instrumentele” folosite. Oricum, decorarea religioasă a „băiatului foarte deştept”, care este Liviu Dragnea, mi s-a părut chiar atunci un gest total neinspirat. Probabil că Sfântul Duh, echivalentul ortodox al Spiritului Sfânt, care este catolic, se odihnea în acel moment. Tot aşa, scandaloasă a fost şi delimitarea lui Victor Ponta faţă de Klaus Iohannis, cu argumentul că El, Victor Ponta, este român şi este ortodox, adică nu este doar un sas, care mai este şi protestant. Dar, şi aici se sare peste cal, iar de la tema–problemă a predării Religiei în şcoală, se ajunge unde vrei şi mai ales unde nu vrei, adică oriunde. Ce legătură există între tragedia lui Brâncoveanu şi predarea orei de Religie în România anului 2015, corelaţie pe care o face doamna Ministru Ecaterina Andronescu !?. Dacă ar mai trăi, Dionisie Areopagitul, specialist în gândirea analogică, şi care afirma că plecând şi de la un vierme, ajungem la Dumnezeu, ar putea fi invidios în astfel de situaţii
Îmi îngădui să fac aici o paranteză.. M-am întâlnit de trei ori cu Î.P.S. Daniel, care era atunci Mitropolit al Moldovei. Am rămas profund impresionat de Personalitatea dânsului, de orizontul şi profunzimea viziunii religioase şi teologale, ca şi de calitatea omileticii practicate în Biserică, la slujbele religioase. Cu mai mulţi ani în urmă, de Crăciun, i-am făcut un Portret absolut laudativ, pe care l-aş semna şi acum. Tocmai de aceea, îmi vine greu să înţeleg de ce nu ia măsurile necesare pentru a curma intervenţia prelaţilor BOR în viaţa politică a ţării. Nu au dânşii altceva de făcut, sau au prea mult timp liber!? Ar putea participa la organizarea educaţiei religioase a copiilor în interiorul Bisericii, nu în şcoala de Stat. Apoi, la recenta campanie pentru introducerea Religiei în şcoală, dânsul a participat direct şi hotărât. Dar, oare cum va trebui să interpretăm situaţia în care numai o parte dintre copiii patriei nu vor fi înscrişi la faimoasa Oră de Religie!? Pe bună dreptate, Patriarhul Daniel poate fi pus pe gânduri, dar şi dintr-un alt motiv, consonant. După 1989, ani de-a rândul, în ierarhiile făcute de sociologi pe tema încrederii populaţiei în Instituţiile existente, primul loc era ocupat de Biserică, al doilea fiind ocupat de Armată, iar al treilea de Radioul public. Dacă nu mă înşel, Biserica a ieşit deja de pe podium. Sunt absolut sigur că fenomenul nu are nici o legătură cu „Transcendentul care coboară”, al lui Lucian Blaga, metafizician care a polemizat cu marele nostru teolog Dumitru Stăniloae, pe aceeaşi temă, dar la un alt nivel.
În biografia proprie, am întânit şi preoţi aflaţi la limita pură a sfinţeniei, dar şi „popi de tip nou”, cum prefer să le spun. Dar, am întâlnit şi profesori la fel de inegali Se adevereşte vorba că „Nu-i pădure fără uscături”, numai că aici ar trebui să intervină şi Sociologia, ca să măsoare cantitatea reală de lemn verde şi de uscăciune din „Pădurile culturale”, ca să vedem ce avem de făcut mai departe. Cu pădurile reale, am „rezolvat” problema, să mai vedem ce ne facem cu metafora Pădurii culturale, şi mai ales a porţiunii ei religioase.şi didactice. Rămân la propunerea ca disciplina numită Religie să fie predată la una dintre clasele de Liceu, în regim opţional, sau cu Etica şi educaţia civică, sau cu Filosofia.
PS Textul a fost scris înainte de 6 Martie, încât asupra Statisticii finale a celor înscrişi la ora de Religie, voi reveni.
Autor: Tudor Cătineanu

Sursa: www.Culte.ro

Contor Accesări: 818, Ultimul acces: 2026-07-30 12:24:43

Timp total: 0.03s...

[]:1