Calea pregătirii pascale: de la chronos la kairos[2015-03-11]În fiecare an, urmând o lungă tradiție, comunitatea Colegiului Pontifical Pio Romeno, din Roma, se retrage din multitudinea activităților academice și pastorale pentru a se reculege în vederea pregătirii pentru marea sărbătoare a Învierii Mântuitorului. Așadar, în lumina acestei frumoase pregătiri, studenții Colegiului, alături de pr. rector Gabriel Buboi, s-au lăsat conduși într-un periplu spiritual până în Orașul Păcii, orașul Sfântului Francisc de Assisi, pentru a gusta din bucuria comuniunii și a reculegerii spirituale.În acest an, comunitatea studenților români a avut onoarea și marea bucurie de a-l avea în mijlocul ei pe Preasfinția Sa Claudiu Pop, Episcop al Curiei Arhiepiscopiei Majore, care, prin profundele meditații propuse, a oferit deosebite chei de lectură cu privire la rugăciune, la adevărata pocăință a inimii și la intrarea în timpul lui Dumnezeu, și anume parcursul de la chronos la kairos. Aducerea-aminte a realităților spirituale din această perioadă, propuse cu căldură și paternitate de către Preasfinția Sa, a trezit în inimile și sufletele studenților români o deschidere spre meditație și rugăciune. Reflecțiile Preasfinției Sale s-au concentrat astfel și pe rugăciunea penitențială a Sfântului Efrem Sirul, rugăciune propusă de Sfânta Biserică prin slujbele din această perioadă a anului liturgic. În a doua zi de reculegere, studenții români s-au îmbogățit spiritual prin slujba Sfintei Liturghii, celebrată de către Preasfinția Sa Claudiu în Bazilica Sfântului Francisc, moment în care studenții și preoții prezenți s-au împărtășit din frumusețea cântului bisericesc ce s-a îngemănat cu spiritul franciscan al locului, prin excelență un loc al păcii și al comuniunii cu Dumnezeu. În cea din urmă zi, întreaga comunitate, încă pătrunsă de exemplul Sfântului Francisc, a continuat acest pelerinaj de descoperire de sine și de meditație prin vizitarea sanctuarului Sfintei Rita, la Cascia, acolo unde s-a celebrat Sfânta Liturghie într-un cadru aparte de reculegere și de familiaritate spirituală. Vizitarea mănăstirii în care s-a retras Sfânta Rita a condus comunitatea studenților teologi către o și mai mare aprofundare a exemplului Sfintei ce s-a lăsat condusă până la sfârșit de planul providențial al lui Dumnezeu. Întreaga bucurie de comuniune, trăită alături de Preasfinția Sa Claudiu, împreună cu părintele rector, a înălțat spiritual comunitatea studenților români, realizându-se astfel deosebita cântare a lui David din Psalmul 133: "Iată cât de bine și cât de plăcut este ca frații să locuiască împreună". (material semnat de George Marius Nicoară pentru PioRomeno.com) (Sursa: vedeți aici) Imagini: Sursa: www.Catholica.ro Contor Accesări: 718, Ultimul acces: 2026-07-23 04:02:42
|
Timp total: 0.03s...
[]:1