Grupul parohial „Tinerii Maicii Domnului”, alături de copiii preşcolari de la Grădiniţa „Sf. Ana” din Craiova[2015-03-11]Grădiniţa „Sfânta Ana” din Craiova organizează în perioada 10-12 martie o serie de evenimente, cu prilejul sărbătoririi zilei instituţiei de învăţământ preşcolar. Astfel, ieri, 10 martie, la Teatrul pentru Copii şi Tineret „Colibri” a avut loc spectacolul „Zâmbet de copil”, ediţia a II-a, a precizat Gabriela Firu.În cadrul evenimentului, părintele Mihai Scorbură, slujitor la Paraclisul mitropolitan „Sfântul Gheorghe Vechi”, alături de voluntarii Grupului parohial „Tinerii Maicii Domnului”, au dăruit celor prezenţi, părinţi, copii şi cadre didactice, felicitări şi iconiţe. Astăzi a avut loc lansarea revistei „Zâmbet de copil”, iar mâine, 12 martie, Grădiniţa „Sfânta Ana” organizează un simpozion judeţean pentru cadrele didactice pe tema ecologică „Împreună spunem DA Pământului”. „Este al doilea an în care organizăm acest eveniment care sperăm să devină tradiţie pentru Grădiniţa „Sfânta Ana”. Ne bucurăm să avem alături persoane dragi, care se implică în aceste acţiuni cu toată dragostea şi cărora le mulţumim”, a precizat Istudor Tatiana Camelia, directorul Grădiniţei „Sfânta Ana”. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 699, Ultimul acces: 2026-09-22 12:09:24
|
Timp total: 0.03s...
[]:1