Evenimente duhovnicești în Episcopia Severinului și Strehaiei - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Știri și Evenimente

Evenimente duhovnicești în Episcopia Severinului și Strehaiei

[2015-03-18]
La finele săptămânii curente, în Episcopia Severinului și Strehaiei au loc două evenimente duhovnicești. Cel dintâi se înscrie în rândul vizitelor pastorale ale Preasfințitului Părinte Episcop Nicodim la așezămintele monahale mehedințene în perioada postului. Astfel, sâmbătă, 21 martie, viețuitorii mănăstirii Gura Motrului se vor bucura de binecuvântarea și cuvântul de folos al ierarhului lor, a precizat Cătălin Cernătescu.
În Duminica a IV-a din Postul Sfintelor Paști, pe 22 martie, ierarhul mehedințenilor va poposi în parohia Smadovița, protopopiatul Strehaia. Vizita Chiriarhului constituie un prilej de bucurie pentru fiii satului care se vor aduna în număr mare la biserica parohială spre a fi părtași unui deosebit eveniment duhovnicesc.
Preasfințitul Părinte Nicodim va săvârși Sfânta Liturghie arhierească și, în cadrul acesteia, rânduiala hirotoniei pentru un tânăr aspirant la slujirea de preot. Conducerea spirituală a credincioșilor parohiei va fi încredințată diaconului Daniel Ochenatu - Iovaneli, slujitor al Catedralei episcopale din Drobeta Turnu Severin și ostenitor la Radio Lumina al Episcopiei Severinului și Strehaiei.
Alături de cinstitul slujitor al Sfântului Altar se vor ruga apropiații, familia și credincioșii pe care îi va păstori și îi va îndruma cu timp și fără timp, după cuvântul Evangheliei.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 674, Ultimul acces: 2026-07-25 03:22:49