Seară duhovnicească la Parohia Brâncuși[2015-03-18]La parohia bucureșteană Acoperământul Maicii Domnului și Sf. Ioan Rusul, din cartierul ANL-Brâncuși, continuă tradiția serilor duhovnicești. Seara de marți, 17 martie 2015, a avut ca temă pocăința și roadele ei mântuitoare, potrivit protoieriasector6capitala.ro.Evenimentul a fost deschis prin rostirea rugăciunilor începătoare. Apoi a urmat vizionarea filmului ortodox Viața Sfintei Maria Egipteanca. Sfânta Cuvioasă, prin trecerea pe care o face de la viața păcătoasă pe care o trăia, la o viață de asceză totală în pustie, devine pentru noi, prin excelență, un model de pocăință creștină. Seara a continuat cu o meditație duhovnicească susținută, cu binecuvântarea părintelui paroh Costel Burlacu, de către tânărul teolog Radu Mihai Constantin, Președintele Departamentului pentru Tineret al Parohiei Brâncuși. Acesta a prezentat câteva aspecte mai importante referitoare la viața Cuvioasei. Un alt aspect important, este numărul anilor pe care Cuvioasa i-a petrecut în pocăință și rugăciune, din ziua când a intrat în pustiul Iordanului, până a fost întâlnită de către Sfântul Zosima. Au trecut 47 de ani. Număr important pentru Postul Mare, deoarece noi suntem încurajați să urmăm viața Sfintei în această perioadă de post, care durează 40 de zile, pentru perioada Postului Mare și încă 7 zile, în timpul Săptămânii Patimilor. Este ca și cum Sfinții părinți ne-ar încuraja, întrebându-ne: Dacă Sfânta Maria a dus o asemenea viață timp de 47 de ani, oare noi nu am putea să facem la fel timp de numai 47 de zile, pentru a întâmpina Învierea Domnului așa cum se cuvine? Va rămâne această întrebare ca o temă de meditație a fiecăruia dintre noi, a subliniat Radu Constantin. Apoi, în cuvântul său părintele Costel Burlacu a reamintit celor prezenți importanța postului împletit cu rugăciunea și milostenia. Vedem cum diavolul caută să piardă sufletul omenesc prin ispite grele și prin întunecarea minții, dar în același timp observăm cum sufletul omenesc capătă o putere cu totul deosebită in momentul în care se înarmează cu postul, cu rugăciunea și cu răbdarea a spus părintele paroh. Apoi a explicat necesitatea unei vieți echilibrate, trăită după normele ortodoxe, reamintind întrebarea pe care am auzit-o în Evanghelia ce s-a citit în Duminica Cinstitei Cruci: Și ce folosește omului să câștige lumea toată, daca pierde sufletul, sau ce va da omul in schimb pentru sufletul său? La finalul evenimentului, părintele Costel Burlacu a mulțumit celor prezenți pentru participare, tânărului teolog pentru cuvânt și Departamentului pentru Tineret al Parohiei pentru organizare și implicare, oferind tuturor celor prezenți cate un Acatist al Sfintei Maria Egipteanca. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 773, Ultimul acces: 2026-07-23 03:20:42
|
Timp total: 0.03s...
[]:1