Slujire arhierească la Mănăstirea „Sfânta Cruce“ - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Știri și Evenimente

Slujire arhierească la Mănăstirea „Sfânta Cruce“

[2015-03-17]
În Duminica a treia din Postul Sfintelor Paști, închinată Sfintei Cruci, Înaltpreasfințitul Irineu, Arhiepiscopul Alba Iuliei, a fost prezent în mijlocul pelerinilor la Mănăstirea „Sfânta Cruce“ din municipiul Aiud, informează Ziarul Lumina. Ierarhul a oficiat Sfânta Liturghie și a rostit cuvântul de învățătură cu ocazia prăznuirii hramului acestei vetre monahale, ridicată pe „Râpa Robilor“, renumitul cimitir anonim al martirilor care au fost omorâți în închisoarea din Aiud, sub regimul ateist-comunist de tristă amintire.
În continuare, hramul mănăstirii a continuat cu lucrările Simpozionului național de Martirologie, desfășurat la Centrul de Studii Martirologice din cadrul Mănăstirii, sub patronajul Arhiepiscopiei Alba Iuliei, în parteneriat cu Fundația Aiud și Facultatea de Teologie Ortodoxă din Alba Iulia. După ce IPS Arhiepiscop Irineu a săvârșit Parastasul pentru cei morți în temnițele comuniste, rostind și un cuvânt de învățătură despre martiri și aportul lor în istoria mântuirii, a urmat o serie de comunicări referitoare la martirii din închisorile comuniste. Dintre participanți, îi amintim pe medicul Pavel Chirilă, pe actorul Dan Puric, scriitorul Sorin Lavric, publicistul Răzvan Codrescu, dr. Radu-Alexandru Dragoman.
În alocuțiunea sa, IPS Arhiepiscop Irineu a spus: „Astăzi ne-am adunat lângă Memorialul din Aiud, care este simbolul rezistenței jertfelnice împotriva comunismului. Acest Mausoleu mai este o adevărată biserică a celor prigoniți pentru dreptate, un templu al suferinței sfințitoare. Pe oasele și craniile descoperite aici, la Râpa Robilor, se văd „semnele cuielor“, adică urmele chinurilor groaznice la care cei întemnițați au fost supuși. Aceasta ne ajută să înțelegem că martirajul contemporan n-a fost deloc mai prejos de martirajul primilor creștini. Prin simpozionul de astăzi, îi comemorăm pe martirii închisorilor care, prin virtuțile lor, reprezintă pentru noi model și îndemn de a face din viața noastră un imn înălțat lui Dumnezeu și demnității românești“. Lucrările simpozionului s-au încheiat cu o masă rotundă coordonată de părintele profesor Vasile Mihoc, cu tema: „Nevoia afirmării conștiinței martirice în vremurile noastre“.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 650, Ultimul acces: 2026-07-24 09:05:15