Absolvenți ai cursurilor de competențe antreprenoriale[2015-03-20]46 de persoane din grupuri vulnerabile au absolvit săptămâna aceasta un curs de competențe antreprenoriale, o parte dintre acestea urmând să fie angajate în două structuri de economie socială care vor fi înființate la Căpâlna și Șona. Cursul a început în luna februarie și s-a derulat în Blaj și la Căpâlna, săptămâna aceasta finalizându-se cu examenele de absolvire. Persoanele participante la cursul de competențe antreprenoriale fac parte din grupuri vulnerabile respectiv beneficiari de venit minim garantat, membri din familii cu mai mult de 2 copii, femei sau persoane de etnie romă, informează Biroul de Presă al Asociației Filantropia Ortodoxă Alba Iulia.O parte dintre cei care au absolvit aceste cursuri vor fi angajați la două structuri de economie socială ce vor fi înființate în cadrul proiectului Parteneriat pentru integrare, în satul Căpâlna (comuna Săsciori) și în comuna Șona. Întreprinderea socială de la Căpâlna va avea ca și activități de bază sculptura în lemn, pictura pe sticlă, gravura dar și fabricarea unor țesături din lână și bumbac. Activitățile întreprinderii vor fi organizate sub forma unui atelier meșteșugăresc, bazându-se în primul rând pe respectarea tradițiilor zonei. Structura de economie socială va avea 10 angajați (dintre care cel puțin șapte membri ai grupurilor vulnerabile). Întreprinderea socială de la Șona va avea ca și activități de bază atelier de croitorie, broderie, pentru diferite produse precum: articole de îmbrăcăminte, articole textile brodate, veșminte preoțești, lenjerii de pat, batiste și prosoape, costume populare sau ștergare. Structura de economie socială de la Șona va avea nouă angajați. Proiectul Parteneriat pentru integrare este cofinanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007 2013, Axa prioritară 6 Promovarea incluziunii sociale, Domeniul Major de Intervenție 6.1. Dezvoltarea economiei sociale. Proiectul va fi implementat timp de 12 luni de Asociația Filantropia Ortodoxă Alba Iulia ca beneficiar, în parteneriat cu Consiliul Județean Alba și va presupune înființarea a două întreprinderi sociale care își vor desfășura activitatea în localitățile Șona și Căpâlna (comuna Săsciori). Aceste structuri de economie socială vor oferi locuri de muncă pentru membrii grupurilor vulnerabile acordându-le acestora șansa de a-și asigura un trai decent prin muncă. Totodată proiectul va contribui la dezvoltarea durabilă a comunităților locale care găzduiesc întreprinderile sociale. Sursa: www.Culte.ro Contor Accesări: 743, Ultimul acces: 2026-07-28 20:27:01
|
Timp total: 0.03s...
[]:1