Telegrama Papei Francisc la moartea Patriarhului Mar Dinkha al IV-lea[2015-03-31]Cu moartea Sanctității Sale Mar Dinkha al IV-lea, "lumea creștină a pierdut un important lider spiritual" - așa începe lunga și emoționanta pomenire a Patriarhului Bisericii Asiriene a Răsăritului pe care Papa Francisc o face în telegrama de condoleanțe trimisă Mitropolitului Indiei, Preafericitului Mar Aprem Mooken, actualmente "locum tenens" al Bisericii Asiriene a Răsăritului. Patriarhul decedat, a afirmat Papa Francisc, a fost "un păstor curajos și înțelept care a slujit cu fidelitate comunitatea sa în vremuri extrem de dificile" și care a suferit "mult din cauza tragicei situații din Orientul Mijlociu, în particular din Irak și Siria", atrăgând "cu hotărâre atenția asupra situației dificile a fraților noștri creștini și de alte minorități religioase care suferă o persecuție zilnică".Amintind recenta vizită a Patriarhului asirian la Roma, Papa Francisc și-a încheiat telegrama exprimând apropierea catolicilor față de Biserica răsăriteană și aducând "mulțumire din inimă lui Dumnezeu" pentru "implicarea de durată" manifestată de "Sanctitatea Sa pentru îmbunătățirea relațiilor dintre creștini și, în particular, dintre Biserica Catolică și Biserica Asiriană a Răsăritului". Patriarhul Bisericii Asiriene a Răsăritului a murit joi, 26 martie 2015, la vârsta de 79 de ani. El a fost Patriarh începând din 1976. Biserica Asiriană a Răsăritului s-a separat de restul lumii creștine când a refuzat să accepte decretele Conciliului de la Calcedon, din secolul al V-lea, dar sub Sanctitatea Sa Mar Dinkha al IV-lea a fost foarte activă în cadrul mișcării ecumenice, și acesta, împreună cu Sfântul Papă Ioan Paul al II-lea, a semnat "Declarația cristologică comună a Bisericii Catolice și a Bisericii Asiriene", în 11 noiembrie 1994. Patriarhul a mai semnat și alte declarații, atât cu Vaticanul cât și cu Biserica Catolică Caldeeană. Sursa: www.Catholica.ro Contor Accesări: 727, Ultimul acces: 2026-07-28 06:20:31
|
Timp total: 0.03s...
[1]:1