Expoziție de icoane pe sticlă în Parohia Beznea[2015-04-08]Credincioșii Parohiei Beznea din Protopopiatul Oradea s-au bucurat de expoziția de icoane pe sticlă organizată la biserica parohială de un grup de elevi sub îndrumarea profesorului de religie Marius Șchiop, de la Școala Gimnazială Nr. 1 Beznea, informează Ziarul Lumina, Ediția de Transilvania.Lucrările au fost realizate în cadrul orei de opțional Icoana din sufletul copilului, desfășurată pe lângă ora de religie. Parohul Ioan Cohuț a evidențiat munca micilor iconari și dăruirea profesorului coordonator, mulțumindu-le tuturor, în numele credincioșilor din parohie. Preotul și-a exprimat nădejdea ca, pe viitor, tot mai mulți copii să participe atât la cursul de pictură bisericească, cât și la alte proiecte inițiate la școală și în parohie. Evenimentul face parte dintr-un șir de proiecte realizate în colaborare de școala din localitate și Parohia Beznea. Cu această ocazie, fondul parohial destinat sprijinirii orei de religie a fost deja alimentat cu suma de 500 lei, din donațiile credincioșilor. La final, copiii au participat la o mică agapă organizată în cinstea lor. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 2006, Ultimul acces: 2026-07-30 01:29:05
|
Timp total: 0.03s...
[]:1