Cerc pastoral-misionar în Parohia Galșa[2015-04-29]Din încredințarea Înaltpreasfințitului Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, Cercul misionar Siria s-a întrunit sub coordonarea preotului Iulian Botezatu, în Duminica Mironosițelor, în Parohia Galșa, Protopopiatul Lipova. Cu acest prilej, soborul de 15 preoți a oficiat Taina Sfântului Maslu de obște în curtea bisericii, avându-l în mijlocul lor pe protos. Iustin Popovici, consilier cultural al Arhiepiscopiei Aradului, informează Ziarul Lumina, Ediția de Banat.După oficierea Sfântului Maslu, pr. Adorian Lucian Trif, de la Parohia Galșa, a susținut un referat cu tema Rolul spiritualității monahale, liturgice și filocalice în lucrarea misionară a mănăstirii azi in interiorul Bisericii. La rândul său, părintele Iustin Popovici a scos în evidență importanța temei abordate în acest an omagial 2015 al misiunii parohiei și mănăstirii în viața credincioșilor, arătând că mănăstirile sunt adevărate școli de misiune creștină ortodoxă, prin rugăciunea și predicile călugărilor, prin îndrumarea în Taina Spovedaniei, ca și prin opera filantropică în folosul celor bolnavi și lipsiți. La final, pr. paroh Adorian Lucian Trif a mulțumit tuturor celor care au luat parte la această bucurie duhovnicească, preoți și credincioși, iar ziua s-a încheiat cu o agapă frățească. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 647, Ultimul acces: 2026-07-20 23:06:07
|
Timp total: 0.03s...
[]:1