Cardinalul Tagle este noul președinte al Caritas Internationalis[2015-05-15]Arhiepiscopul Luis Antonio Tagle de Manila, Filipine, a fost ales ca președinte al Caritas Internationalis, o confederația de 165 de organizații catolice din întreaga lume. Alegerea a fost făcută de peste 300 de delegați Caritas, în a doua zi a adunării generale ce se desfășoară la Roma, informează CBCPNews. Primul președinte asiatic al Caritas Internationalis îl înlocuiește astfel pe Cardinalul Oscar Rodriguez Maradiaga de Tegucigalpa, care a deținut timp de două mandate această funcție. De fapt înlocuirea va fi oficială doar din 17 mai, data încheierii adunării generale.Pr. Edu Gariguez, secretar executiv al Caritas Filipine, a lăudat numirea Cardinalului Tagle, care "are calitățile unui bun lider pentru această organizație". "Îl asigur de sprijinul nostru la Caritas Asia." Preotul, aflat în Roma pentru adunarea generală, a spus că zvonurile despre numirea prelatului filipinez au pornit la începutul acestui an. Sprijinul inițial a venit desigur de la Caritas Asia, iar acum o săptămână a aflat și de sprijinul organizațiilor Caritas din Europa și din alte țări. "Carisma și reputația Cardinalului depășesc granițele Filipinelor și, deoarece și-a păstrat modestia în ciuda funcției, are un impact puternic" asupra oamenilor, a spus pr. Gariguez. Chacko Joseph, coordonatorul Echipei de Solidaritate pentru Intervenții de Urgență pentru Filipine, din cadrul Caritas Internationalis, a declarat de asemenea că sprijinul pentru Cardinalul Tagle a venit de la majoritatea organizațiilor Caritas. "Cred cu tărie că Arhiepiscopul Tagle este îndrăgit de Europa. Este cunoscut de toți și este o persoană practică", a spus el. Cardinalul va reprezenta un "avantaj uriaș" pentru Caritas, datorită legăturilor strânse pe care le are cu Papa Francisc. "Iar pentru o țară catolică precum Filipine, va fi un avantaj uriaș deoarece va putea să facă auzită în Caritas vocea oamenilor." Sursa: www.Catholica.ro Contor Accesări: 701, Ultimul acces: 2026-07-28 09:07:22
|
Timp total: 0.03s...
[]:1