Zilele Academice Arădene[2015-05-16]În perioada 13-17 mai, la Arad au avut loc Zilele Academice Arădene, organizate de Universitatea de Vest Vasile Goldiș. Acestea au debutat cu o ședință solemnă a senatului universității, moment ce a deschis activitățile aniversare dedicate celor 25 de ani de la înființarea universității, informează Ziarul Lumina, Ediția de Banat.La eveniment au participat prof. univ. dr. Coralia Adina Cotoraci, rectorul Universității de Vest Vasile Goldiș, prof. univ. dr. Aurel Ardelean, președintele universității, prorectorii universității, decanii și membrii senatului universitar, invitați precum prof. univ. dr. Verginia Vedinaș și Doina Arghezi, soția regretatului Baruțu T. Arghezi. Lucrările s-au încheiat cu ceremonia de dezvelire a Plăcii comemorative - 25 ani de învățământ superior, sfințită de Înaltpreasfințitul Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, înconjurat de un sobor de preoți. Înaltpreasfinția Sa a fost prezent și la lucrările solemne ale senatului universitar, prilej cu care a adresat din partea Arhiepiscopiei Aradului, a cultelor religioase din zonă, alese salutări și felicitări Universității de Vest Vasile Goldiș, care s-a impus în mod deosebit în viața cultural-științifică a municipiului nostru. Avem în această aulă, la loc de cinste, chipul Patriarhului țării, al Preafericitului Părinte Daniel, ceea ce exprimă în mod complet legăturile acestei universități, ale membrilor ei cu Biserica națională. Omagiem această instituție, dar și pe cel care a fost organizatorul și promotorul acesteia, domnul prof. univ. dr. Aurel Ardelean, a menționat Înaltpreasfinția Sa. Încă din timpul vrednicului de amintire Andrei Magieru, Episcop al Aradului, când s-a pus pentru prima dată problema existenței învățământului superior la Arad, Centrul eparhial arădean, prin ierarhul și preoții săi, preoțimea arădeană, a stat mereu lângă cei care poartă responsabilitatea bunului mers al acestei instituții. Simpozionul internațional Zilele Academice Arădene va continua și în zilele următoare cu manifestări academice, cultural-științifice și artistice. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 654, Ultimul acces: 2026-07-30 13:52:26
|
Timp total: 0.03s...
[]:1