Manifestări cultural-științifice la Roman[2015-05-16]În sala de conferințe a Fundației Episcop Melchisedec din Roman a debutat joi, 14 mai 2015, simpozionul interjudețean interdisciplinar Melchisedec Ștefănescu - ierarh cărturar. Evenimentele cultural-religioase au continuat pe parcursul întregii zile, informează Ziarul Lumina, Ediția de Moldova.Orașul Roman găzduiește în aceste zile o serie de manifestări în cadrul Zilelor Episcop Melchisedec Ștefănescu. Acestea sunt prilejuite de împlinirea a 123 de ani de când ilustrul ierarh, care a păstorit Eparhia Romanului timp de 13 ani, a plecat în lumea veșniciei. În sala de conferințe din cadrul fundației ce poartă numele Episcopului Melchisedec, situată în imediata apropiere a Centrului eparhial de la Roman, s-a desfășurat joi, 14 mai 2015, simpozionul interjudețean interdisciplinar Melchisedec Ștefănescu - ierarh cărturar. După cum ne-a relatat pr. Constantin Gherasim, inspector pe Probleme de tineret și mass-media al Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului, evenimentul a avut loc cu binecuvântarea și în prezența Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului. Au participat profesori de religie și preoți, cunoscători ai activităților multiple ale părintelui autocefaliei Bisericii Ortodoxe Române. În cuvântul rostit cu acest prilej, prof. Mihai Giosanu, inspector de specialitatea religie în cadrul Inspectoratului Școlar Județean Neamț, a ținut să aprecieze disponibilitatea și implicarea dascălilor și elevilor romașcani într-un asemenea proiect desfășurat sub auspiciile unuia dintre cei mai mari episcopi cărturari ai Bisericii noastre, Melchisedec Ștefănescu. De asemenea, prof. Mihai Giosanu și-a exprimat admirația față de proiectele cultural-educaționale pe care Eparhia Romanului și Bacăului le derulează sub coordonarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Ioachim. La rândul său, în contextul Anului comemorativ al Sfântului Ioan Gură de Aur și al marilor păstori de suflete, Înaltpreasfințitul Ioachim a reliefat legăturile dintre inestimabilul părinte, pedagog, catehet și învățător al veacului al IV-lea și ierarhul nepereche al veacului al XIX-lea, ambii fiind personalități care se bucură de un interes din ce în ce mai crescut în viața Bisericii. Moderatorul întâlnirii, prof. Ana Bobu, a mulțumit tuturor celor care s-au implicat în finalizarea acestui simpozion, care a fost inclus în Calendarul Activităților Educative Naționale (CAEN) 2015 al Ministerului Educației și Cercetării Științifice. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 722, Ultimul acces: 2026-07-30 18:36:50
|
Timp total: 0.03s...
[]:1