Moment aniversar în Arhiepiscopia Aradului.[2015-06-08]Înaltpreasfințitul Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, și-a sărbătorit vineri, 5 iunie 2015, ziua de naștere. În cadrul Sfintei Liturghii, care a fost oficiată la Catedrala Arhiepiscopală din Arad și la care a participat și IPS Timotei, au fost rostite mai multe rugăciuni de mulțumire pentru toate binefacerile revărsate de Dumnezeu asupra Înaltpreasfinției Sale. Împlinirea celor 79 de ani a chiriarhului de la Arad a fost un prilej binecuvântat pentru ostenitorii Centrului eparhial și preoțimea arădeană, pentru oficialitățile județene și locale și pentru credincioșii care au dorit să fie prezenți la acest moment aniversar, de a exprima sentimentele de prețuire și de fiască dragoste pentru părintele sufletesc, de a-i ura ani mulți, cu sănătate deplină și frumoase realizări în slujirea Bisericii lui Hristos, informează Ziarul Lumina, Ediția de Banat.În sala de festivități a Reședinței Arhiepiscopale, însoțind mulțimea buchetelor și coșurilor cu flori, reprezentanții Prefecturii, Consiliului Județean, Primăriei Arad, Poliției Județene, Jandarmeriei, Armatei, școlilor teologice și ai universităților locale au dorit să onoreze momentul festiv și l-au felicitat pe arhipăstorul eparhiei arădene. În numele clerului și credincioșilor eparhiei, părintele protos. Teodor Vid, consilier administrativ-bisericesc, a elogiat prin cuvinte alese personalitatea și deosebita activitate a IPS Timotei, pe plan pastoral-misionar, administrativ, cultural-educațional, social etc., rugând la final pe Bunul Dumnezeu, așa cum obișnuim la fiecare Liturghie pe care o săvârșim cei care suntem slujitori ai altarelor sfinte: «Întâi pomenește, Doamne, pe IPS Părintele nostru Arhiepiscopul Timotei, pe care-l dăruiește sfintelor Tale biserici în pace, întreg, cinstit, sănătos, îndelungat în zile, drept învățând cuvântul adevărului Tău», a încheiat părintele consilier. La rândul său, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Timotei a mulțumit în primul rând Părintelui Ceresc pentru anii dăruiți, cu tot ceea ce a realizat spre binele Bisericii străbune, și celor prezenți pentru sentimentele și bunele urări exprimate. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 606, Ultimul acces: 2026-07-30 21:06:46
|
Timp total: 0.03s...
[]:1