O relicvă a Sf. Vincențiu de Paul la vincențienii din comunitatea "Sf. Tereza a Pruncului Isus"[2015-06-10]Luni, 1 iunie 2015, la întâlnirea săptămânală a vincențienilor din Asociația "Sfântul Vincențiu de Paul" din comunitatea "Sfânta Tereza a Pruncului Isus" din Iași, în prezența asistentului spiritual al asociației, părintele Petru Sescu, ne-a fost oferită o relicvă a Sfântului Vincențiu de Paul, adusă de pr. Alois Bișoc.Asociația "Sfântul Vincențiu de Paul" activează în această comunitate din anul 1996 și reprezintă un grup de creștini laici care dorește să ajute, prin timpul, voința și generozitatea lui. Activitatea membrilor vincențieni include și întâlniri săptămânale, de încărcare spirituală, prin cunoașterea cuvântului Domnului, prin aportul de spiritualitate a fiecărui membru (împărtășirea cuvântului) și întâlnirea cu nevoile, grijile, problemele, dar și speranțele și bucuriile celor săraci (discutarea cazurilor). Problemele persoanelor aflate în nevoi spirituale și materiale sunt cunoscute prin vizite făcute la domiciliu. Fericitul Frederic Ozanam spune: "Astfel, pentru membrii Conferințelor, primul angajament în favoarea săracilor va fi crearea unei legături de prietenie cu aceștia, prin vizite regulate, nu doar cu ocazia marilor sărbători creștine". Cele mai importante activități ale membrilor vincențieni sunt prezentate pe siturile www.svpsfantaterezais.wordpress.com și www.svpromania.ro. Așa ne-a cunoscut și părintele Alois și a hotărât să doneze această relicvă membrilor vincențieni din comunitatea noastră. Bucuria și emoția noastră a fost foarte mare, așa că l-am invitat pe pr. Alois să participe și la întâlnirea noastră de luni, 8 iunie 2015, unde am avut posibilitatea să ne cunoaștem. Părintele a avut amabilitatea să ne prezinte un mic rezumat din activitatea sa, așa am aflat de perioada pastorală petrecută în Austria, când a cunoscut spiritualitatea vincențiană prin intermediul Fiicelor Carității din Salzburg. În timpul acestei perioade, sr. Aloisia Aichhorn (decedată în 2010) i-a oferit relicva Sf. Vincențiu, care reprezintă o bucățică din haina sfântului. Autenticitatea acestei relicve este dată de sigiliul imprimat cu ceară roșie, reprezentând "Medalia Miraculoasă" a Preasfintei Fecioare Maria. Prezența acestei relicve în mijlocul nostru, exemplul pr. Alois, de renunțare pentru a dărui, ne determină să ne implicăm cu mai multă dragoste în ajutorul persoanelor aflate în suferință, în sărăcie. Mulțumim lui Dumnezeu care, prin intermediul Sf. Vincențiu și a trimișilor lui pe pământ, ne-a oferit binecuvântarea de a avea în comunitatea noastră o relicvă a patronului spiritualității noastre. (Ana Doboș pentru Ercis.ro) (Sursa: ERCIS.ro) Imagini: Legături: Album foto Picasa Sursa: www.Catholica.ro Contor Accesări: 585, Ultimul acces: 2026-07-30 11:02:33
|
Timp total: 0.03s...
[]:1