Misionarele Carității, de 25 de ani în România[2015-06-09]În seara zilei de 2 mai 1990, soseau, de la Roma, pe aeroportul din București, Maica Tereza și câteva surori. În septembrie 1989, călugărița în vârstă de 79 de ani suferise o operație pe cord, urmată de o perioadă îndelungată de convalescență, ulterior Mons. Pennacchini, purtătorul de cuvânt de atunci al Sfântului Scaun, anunțând că, datorită problemelor de sănătate, Maica Tereza nu va mai putea părăsi Calcutta pentru a vizita cele circa 3.000 de Misionare ale Carității din comunitățile răspândite în 87 de țări din întreaga lume.Iar după ce în aprilie 1990, Vaticanul a informat că Papa Ioan Paul al II-lea a acceptat cererea Maicii Tereza de se retrage, din motive de sănătate, de la conducerea Congregației pe care o întemeiase, presa din întreaga lume a început să titreze: "Tereza de Calcutta și-a dat demisia. Nu mai poate", "Tereza de Calcutta a spus adio misiunii sale", "Maica Tereza renunță la caritate". "Deci, acum sunteți la pensie, nu?", a întrebat-o o jurnalistă italiancă. "Nu, nu sunt la pensie. Săracii nu ies la pensie", a răspuns Maica. "Mi-am dat demisia ca superioară generală. Mă simt în putere. Acum am venit în Europa pentru trei lucruri: să deschid o casă în România, să merg în Albania, iar apoi în Cehoslovacia". Ea a venit, așadar, la București, într-o "vizită de lucru" de o săptămână, cu planuri precise. Știa deja că în județul Dâmbovița, la Țuicani-Moreni, era un cămin de copii cu handicapuri severe. După ce a înnoptat în palatul episcopal, dar, la cererea ei, a dormit pe jos, pe saltele, a doua zi a plecat la Țuicani, unde a ales copiii cu handicapul cel mai grav și i-a adus la București. Pe drum, își amintesc și astăzi cei care au însoțit-o atunci, s-a rugat Rozariul în continuu. Așa se explică de ce "intra oriunde și obținea ce dorea", după cum povestește pr. Martin Cabalaș, în acea vreme paroh la Chitila, unde Misionarele Carității au înființat prima comunitate. O parte dintre copiii aduși de la Moreni au fost dați în adopție; câțiva, astăzi adulți, sunt în continuare în grija surorilor. Maica Tereza a revenit în România deschizând și alte comunități, în care copii, condamnați altfel la exterminare, au primit adăpost, hrană, îngrijire, demnitate dar mai ales iubire. La 25 de ani de la acel mai 1990, un material amplu de pe Angelus.Com.ro propune un bilanț, privind la cele cinci comunități din țara noastră - două în București, una în Chitila, Ilfov, una la Bacău și una la Sf. Gheorghe, Covasna - sau la cei circa 120 de copiii salvați din orfelinate și dați în adopție. "Le mulțumim copiilor și tuturor celor de care avem grijă: ei ne-au învățat că Isus este prezent între noi astăzi, și prin ei noi l-am întâlnit pe El", spune sr. Maria Magdalena, superioara comunității din Chitila. Sâmbătă, 7 iunie 2015, Misionarele Carității au dorit să îi mulțumească în primul rând lui Dumnezeu, la Sfânta Liturghie, precum și tuturor acelora care de-a lungul anilor le-au fost într-un fel sau altul alături în misiunea de slujire a celor mai sărmani dintre sărmanii României. La celebrarea euharistică, prezidată, în biserica parohială Fericitul Ieremia Valahul, de IPS Ioan Robu, Arhiepiscop Mitropolit de București, au fost prezenți pr. Ciprian Mărtișcă, parohul comunității, pr. Eugen Bortoș, pr. Martin Cabalaș, pr. Valerian Dumea, pr. Gheorghe Cristescu, pr. Gabriel Popa, pr. Iosebiu Pișta OFMConv, persoane consacrate - frații din Congregația Sf. Ioan, Surorile Carității ale Sf. Ioana Antida, surorile Muncitoarele lui Isus și surorile din Congregatio Jesu - și laici care, de-a lungul celor 25 de ani, le-au ajutat și continuă să le ajute pe surori în munca lor de apostolat. La predică, IPS Ioan le-a mulțumit Misionarelor Carității pentru prezența lor în Arhidieceza de București și pentru munca pe care o depun "cu jertfă, dar cu statornicie; cu greutăți, dar cu bucurie". Amintind un gând al Fericitei Tereza de Calcutta, care socotea că ceea ce fac Misionarele Carității e doar "o picătură într-un ocean", Arhiepiscopul a subliniat: "O picătură în oceanul suferinței umane, dar oceanul acesta nu ar fi la fel dacă nu ați fi voi. Arhidieceza noastră nu ar fi la fel dacă nu ați fi voi. Cu picătura voastră în marea Arhidiecezei, prelungiți lumina pe care a purtat-o Maica Tereza de Calcutta, care v-a inspirat și care vă inspiră în continuu." "Voi purtați nu numai haina pe care a purtat-o Tereza de Calcutta, ci purtați în voi idealul ei, un ideal pe care îl apărați în fiecare zi, un ideal pe care îl dovediți, îl demonstrați în fiecare zi, amestecându-vă printre cei mai săraci dintre săraci". "Dumnezeu să îi binecuvânteze pe toți cei care au sprijinit-o și au înțeles-o pe Maica Tereza", a mai spus Arhiepiscopul, "să ne binecuvânteze pe noi toți care astăzi, la această Liturghie de mulțumire, ne lăsăm cuprinși de lumina ei, care a fost dată din Lumina lui Dumnezeu". (Sursa: vedeți aici) Imagini: Legături: Album foto Facebook Sursa: www.Catholica.ro Contor Accesări: 576, Ultimul acces: 2026-07-29 05:36:10
|
Timp total: 0.07s...
[]:1