Inaugurarea Centrului misionar de tineret Ioan Bunea din Sângeorz-Băi[2015-07-03]Arhiepiscopia Vadului, Feleacului și Clujului va inaugura marți, 7 iulie 2015, Centrul misionar de tineret Ioan Bunea din Sângeorz-Băi, județul Bistrița-Năsăud, informează Biroul de presă al Arhiepiscopiei.Evenimentul, la care sunt așteptați să participe ierarhi din Mitropolia Clujului, consilieri eparhiali, preoți și protopopi din Arhiepiscopie, precum și reprezentanți ai autorităților locale și județene, va începe marți, 7 iulie 2015, de la ora 17.00 cu săvârșirea slujbei de sfințire de către un sobor de arhierei și preoți în frunte cu Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Andrei. După slujba de sfințire, va fi inaugurată biblioteca Sfântul Ioan Iacob, care va funcționa în cadrul centrului ca filială a Bibliotecii județene George Coșbuc din Bistrița și va fi lansat un volum dedicat memoriei Părintelui Profesor Ioan Bunea, patronul spiritual al acestui așezământ. Demarate în vara anului 2012, lucrările la Centrul misionar de tineret Ioan Bunea din Sângoerz Băi au fost susținute permanent de către Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Andrei, construcția finalizându-se în numai 3 ani. Clădirea Centrului de tineret de la Sângeorz-Băi este la ora actuală cea mai modernă din țară, cu o capacitate de 70 locuri de cazare, o bibliotecă, o sală multifuncțională, săli de mese și cabinet medical, toate completate de spații de recreere, terenuri de sport și zone de relaxare. Finalizarea lucrărilor, într-un timp atât de scurt a fost posibilă cu sprijinul financiar oferit de Consiliul Județean Bistrița-Năsăud, dar și prin donațiile preoților și ale credincioșilor din întreaga Arhiepiscopie, care au înțeles importanța unui astfel de proiect pentru misiunea Bisericii cu tinerii. Situat într-un ambient geografic deosebit, Centrul își propune să le ofere tinerilor un climat sănătos în care aceștia să se recreeze, să-și clădească un orizont spiritual solid și o viață mai bună, pentru a putea dărui bunătate comunității în care trăiesc. Aici vor fi organizate tabere, activități diverse pentru tineri, sesiuni de comunicări, conferințe sau training-uri. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 563, Ultimul acces: 2026-07-26 08:25:56
|
Timp total: 0.03s...
[]:1