Tabără pentru elevii olimpici la Tismana - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Știri și Evenimente

Tabără pentru elevii olimpici la Tismana

[2015-07-08]
Arhiepiscopia Craiovei organizează, prin Fundația „Cuvântul care zidește", o tabără de excelență pentru copiii olimpici din toate cele cinci eparhii ale Mitropoliei Olteniei. Activitatea are loc în perioada 6-9 iulie la Mănăstirea Tismana, participând peste 80 de elevi de la școlile și liceele din județele: Dolj, Gorj, Vâlcea, Mehedinți și Olt. Cei mici sunt însoțiți de profesorii îndrumători și instructori, fiind integrați într-un program prestabilit, cu activități creative și recreative, menite să dezvolte comunicarea și interacțiunea între participanți, informează Ziarul Lumina, Ediția de Oltenia.
IPS Irineu, Mitropolitul Olteniei, a fost prezent în mijlocul celor mici marți, 7 iulie, când le-a rostit un cuvânt de binecuvântare. Cu acest prilej, alături de membrii Sfântului Sinod al Mitropoliei Olteniei, elevii și profesorii îndrumători au luat parte la serbarea festivă organizată de absolvenții cursurilor de perfecționare profesională pentru cântăreți bisericești, în sala de festivități a hotelului Tismana, locație așezată în vecinătatea sfintei mănăstiri.
Tabăra de excelență pentru elevii olimpici, organizată la Tismana, a fost susținută financiar de Centrul eparhial al Arhiepiscopiei Craiovei, dimpreună cu cele șase protopopiate din teritoriu: Craiova Sud, Craiova Nord, Băilești, Târgu Jiu Sud, Târgu Jiu Nord și Târgu Cărbunești.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 629, Ultimul acces: 2026-08-02 19:51:46