Corespondenţă inedită între doi iluştri monahi ai neamului nostru

Acasă > Ştiri > Arhiva Ştiri

Timp stanga: 0.03s...

Ştiri şi Evenimente

Corespondenţă inedită între doi iluştri monahi ai neamului nostru

[2015-07-30]

Omul are permanent trebuinţă de rugăciune care îl înalţă la Dumnezeu şi îl face vas primitor al milei şi harului Său. De nenumărate ori, în necazuri şi suferinţe, oamenii aleargă la ajutorul sfinţilor, punânduâ€‘şi în acelaşi timp nădejdea în puterea rugăciunii neîncetate a unor monahi, preoţi şi duhovnici dăruiţi de Dumnezeu cu putere multă. Rugăciunea nu este doar un mijloc de cerere, ci şi un mijloc de deplângere a nevredniciei noastre pe care o simte omul înlăuntrul său: a neputinţei, a akediei, a fricii, a îndoielii, a deznădejdii lui.
Pământul nostru românesc a plămădit deâ€‘a lungul veacurilor mari duhovnici care sâ€‘au rugat pentru ei şi pentru lume, pentru cei din preajmă, înţelegând rugăciunea pentru ceilalţi în temeiul ei eclesiologic pentru că durerile, grijile şi nevoile fiecărui mădular nu se pot înţelege independent de durerea, grijile şi nevoile celorlalţi.
Redăm în continuare câteva rânduri epistolare trimise de părintele Benedict Ghiuş avvei Cleopa, în care duhovnicul din codrii Sihăstriei este rugat să mijlocească prin rugăciune şi să sfătuiască spre liniştirea şi tămăduirea fratelui Alexandru-Mihail, un tânăr bolnav care încă mai avea firavă nădejde ajutor. Răspunsul smerit, dar plin de dragoste părintească şi putere duhovnicească nu întârzie să apară. Adevărate slove patericale sunt cuvintele marilor Părinţi...
Preacuvioase şi mult stimate Părinte Cleopa,
Deşi nu ştiu să vă fi scris vreodată direct, vă rog să fiţi încredinţat că nu vâ€‘aş fi tulburat nici de data aceasta, dacă nu ar fi fost o neînlăturată nevoie. Ştiu cât de prins sunteţi cu fel de fel de nevoi ale oamenilor însetaţi să vă soarbă cuvântul. Dar e un caz în care nu se poate altfel.
E vorba de un om bolnav de schizofrenie, astăzi internat întrâ€‘un spital din Capitală. E tânăr, cam de 30 de ani, a făcut Politehnica şi e inginer, foarte dotat. E copil unic la părinţii lui, un colos de om, prea dezvoltat trupeşte, poate şi dintrâ€‘un dezechilibru glandular. De vreo 4 ani de când îl cunosc, crizele lui au căpătat fel de fel de forme, când mai blânde, când mai grave. E mereu sub îngrijirea unui doctor şi se pare că în ultimul timp a dat peste un doctor foarte competent, sub al cărui tratament se obţin foarte bune rezultate: cura de căpetenie e săâ€‘l recâştige pentru viaţă, fiindcă boala lâ€‘a făcut complet nesociabil, închis în el însuşi, temător şi neîncrezător în oameni. Simpla întâlnire cu el îţi lasă o impresie stranie. Din această cauză a şi pierdut foarte bune locuri de muncă pe care leâ€‘a putut obţine între timp. Părinţii se gândesc acum săâ€‘i poată asigura măcar o cât de mică pensie socială de boală, cât timp ei sunt încă în viaţă.
Drama aceasta se complică însă şi sub un alt aspect. Pe cât e de straniu şi de nesociabil, tânărul nostru e tot pe atât un om credincios şi ascuţit la minte. E un asiduu cititor al Sfintei Scripturi şi un om de speculaţii (n.r. - reflecţii) şi de rugăciune. Mă vizitează din când în când cu câte o listă întreagă de întrebări, care nu sunt nişte nebunii niciodată, dimpotrivă. Pe la sfârşitul lui noiembrie, tatăl lui îmi aduce de la el biletul alăturat (n.r. - rânduri de corespondenţă nepublicabile), ca un strigăt de alarmă, din spital.
Am crezut, citinduâ€‘l, că mi se adresează mie. Tatăl lui miâ€‘a explicat că, în intenţia băiatului, biletul vă este adresat Sfinţiei Voastre. El a auzit de Sfinţia Voastră. Astă vară, nu mai ştiu prin ce lună, vâ€‘a căutat la Sihăstria, însoţit de tatăl lui, dar nâ€‘a avut norocul să vă găsească şi sâ€‘a întors neconsolat acasă.
Ştiu cât de gingaş e orice cuvânt în asemenea cazuri. Orice îndrumare e ca un cuţit cu două tăişuri, dacă nu cu mai multe. Pe cât mâ€‘am priceput, în ceea ce mă priveşte, eu mâ€‘am mărginit la îndrumări ce urmăreau o simplă şi sănătoasă redescoperire a bunuluiâ€‘simţ elementar faţă de Dumnezeu şi de oameni. Dar se vede bine că nâ€‘am reuşit.
Poate că ar fi bine în prealabil săâ€‘l invitaţi, săâ€‘l vedeţi şi să vă vadă, îndată ce va fi posibil. Dar iertaţiâ€‘mă că mă amestec în taine care mă depăşesc.
Cu cele mai desăvârşite închinăciuni sunt al Preacuvioşiei Voastre umil împreunăâ€‘slujitor la mărturisirea Domnului Hristos pe cât îngăduie păcatele mele şi mila lui Dumnezeu.
Arhim. Benedict Ghiuş
P.S. Adresa lui o aveţi în bilet pe verso. Nu vă mai spun ce ar însemna un răspuns al Sfinţiei Voastre pentru el.
Monastirea Sihăstria 10 XII 1973
În Iisus Hristos Iubite frate Alexandruâ€‘Mihail,
Cu cea întru Iisus Hristos smerită şi frăţească dragoste şi cu ajutorul rugăciunilor Preacuratei şi Preasfintei Sale Maici, vă scriu aceste puţine rânduri care aş dori să vă găsească în momentul cel mai fericit al mântuirii şi al liniştii sufleteşti.
Fratele meu,
Vă fac cunoscut că preacuviosul părinte arhimandrit Benedict Ghiuş de la sfânta Patriarhie miâ€‘a făcut cunoscut despre persoana Dumneavoastră şi totodată miâ€‘a spus şi de o încercare pe care o aveţi în viaţă. Eu, păcătosul, sunt un om simplu şi nepriceput la cele ce ar trebui să vă sfătuiesc. Dar prin încercare am cunoscut câteva cazuri asemenea cu al Dumneavoastră şi chiar mult mai greu ca în cazul Dumneavoastră. Sunt numai 2â€‘3 ani de când am avut ultimul caz cu un creştin care fusese chiar internat de mai multe ori la Spitalul de nervi de la Iaşi şi care a venit aici cu soţia sa, aproape deznădăjduit de viaţă, că avea chiar şi grele gânduri de aâ€‘şi curma viaţa pe pământ. Şi, nepricepând eu ce să spun spre a lui mângâiere şi întărire, mâ€‘am gândit la grabnicul ajutor al Maicii lui Dumnezeu, care este Maica Milei şi a Milostivirii. Şi iâ€‘am dat această rânduială: 40 de zile să postească, lunea, miercurea şi vinerea, măcar până la ora 4 dupăâ€‘amiază. În fiecare zi, după rugăciunile de dimineaţă, să citească stând în genunchi sau în picioare Acatistul Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, al Bunei Vestiri. Iar seara, tot aşa, cu candela aprinsă la sfintele icoane, să citească Paraclisul Preasfintei Maicii lui Dumnezeu, iar în zilele în care citeşte, să facă puţină milostenie, măcar câtuşi de cât, fiindcă milostenia şi postul sunt aripile rugăciunii cu care zboară către Cer. Aşa a făcut bietul creştin şi îndurarea Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu lâ€‘a făcut desăvârşit sănătos. După care miâ€‘a scris o scrisoare în care foarte mulţumeşte Prea Milostivului Dumnezeu şi Maicii Domnului de marea minune ce sâ€‘a făcut cu el.
Aşadar, fratele meu, de vrei şi de poţi, fă şi frăţia ta asemenea şi izvorul cel nesecat al milei Maicii lui Dumnezeu te va răcori şi pe frăţia ta şi te va mângâia mai presus de nădejde.
Vă rog din suflet să mă iertaţi că vă dau un sfat, eu un om prost, care nu sunt în stare să mă conduc pe mine. Dar, la îndemnul preacuviosului părinte profesor arhimandritul Benedict, am îndrăznit a vă sfătui câte ceva după a mea slabă putere.
Vă rog să spuneţi smerite metanii şi închinăciuni cu toată dragostea cea în Hristos preacuvioşiei sale, părintelui Benedict, şi îl rog să nu mă uite şi pe mine, păcătosul, la sfintele rugăciuni.
Tare greu îmi vine să scriu, că nu mai am vreme.
Mila Domnului Dumnezeu şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos şi Darul Acoperământului rugăciunilor Preasfintei şi Preacuratei Sale Maici să fie împreună cu noi în veacul de acum şi în cel viitor. Amin!
Al Dumneavoastră smerit frate în Hristos Iisus, Cleopa Neâ€‘monah
(Articol publicat în Ziarul Lumina, apărut sub semnătura Preasfinţitului Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor)

Sursa: www.Basilica.ro

Contor Accesări: 625, Ultimul acces: 2026-07-29 16:04:31

Timp total: 0.05s...

[]:1