Evocarea Monahiei Teodosia Lațcu, la 25 de ani de la trecerea sa la cele veșnice - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Știri și Evenimente

Evocarea Monahiei Teodosia Lațcu, la 25 de ani de la trecerea sa la cele veșnice

[2015-08-08]
Cu binecuvântarea și în prezența Înaltpreasfințitului Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, la mănăstirea cu hramul ”Adormirea Maicii Domnului” - Vladimirești, județul Galați a avut loc un simpozion dedicat evocării monahiei Teodosia Lațcu, la 25 de ani de la trecerea sa la cele veșnice, după cum ne-a precizat Pr. Gabriel Molocea.
La eveniment au participat preoți profesori, teologi, oameni de cultură, monahi și monahii, atât din cadrul Arhiepiscopiei Dunării de Jos cât și din alte Eparhii.
Evenimentul a debutat cu săvârșirea Sfintei Liturghii și oficierea slujbei de pomenire, după care au început dezbaterile propriu-zise.
Cuvântul de deschidere a aparținut Chiriarhului locului, care a evocat cele mai importante aspecte din viața și lucrarea monahiei Teodosia Lațcu.
În continuare, prof. univ. dr Lucia Balint și monahia Pantelimona Popescu au prezentat în power - point dcumente și imagini reprezentative din viața monahiei Teodosia Lațcu.
Pc pr. dr. Cornel Toma de la parohia ”Sf. Ioan Botezătorul” din Brașov a susținut referatul ”Referințe asupra operei Teodosiei Lațcu”, urmat de prezentarea CD-ului cu poezii ale poetei și audierea unor pasaje recitate de arhim. Teofil Părăian.
De asemenea, corul mănăstirii Vladimirești a interpretat piesa ”Pentru eroii noștri” iar câteva monahii au recitat poezii din opera monahiei Teodosia Lațcu.
Pc pr lect. univ. dr Nicolae Jan de la Facultatea de Teologie din Alba Iulia a reliefat câteva ”Aspecte mistice privind Sf Scriptură și Sf. Euharistie în poezia monahiei Teodosia Lațcu, urmat de alte luări de cuvânt.
Evenimentul s-a încheiat cu vernisarea unei expoziții de documente, fotografii și obiecte care au aparținut monahiei Teodosia Lațcu.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 18638, Ultimul acces: 2026-07-29 13:07:03