Hramul Mănăstirii Săraca - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Știri și Evenimente

Hramul Mănăstirii Săraca

[2015-08-06]
De praznicul Schimbării la Față a Domnului, una dintre cele mai vechi așezări monahale din Banat, Mănăstirea Săraca, și-a sărbătorit hramul istoric, după cum ne-a precizat George Giurgiu.
La această zi de sărbătoare, numeroși credincioși și-au îndreptat pașii spre mănăstirea de la marginea localității timișene Șemlac, pentru a înălța cereri și rugăciuni Bunului Dumnezeu, alături de clerici și monahi din întreg cuprinsul eparhiei.
Bucuria praznicului a fost încununată de prezența în mijlocul obștii conduse de arhim. Climent Vântu, starețul așezământului, a Înaltpreasfințitului Părinte Ioan, Arhiepiscopul Timișoarei și Mitropolitul Banatului și a Preasfințitului Paisie Lugojanul, Episcop- vicar al Arhiepiscopiei Timișoarei. Cei doi ierarhi au săvârșit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în paraclisul de vară al mănăstirii, înconjurați de un impresionant sobor de preoți și diaconi de la parohiile și mănăstirile învecinate. Alături de credincioși, la slujbă au luat parte și oficialități locale, județene și centrale.
Potrivit tradiției, în cadrul slujbei, au fost binecuvântate prinoasele aduse de credincioși în cinstea marelui praznic al Schimbării la față a Domnului nostru Iisus Hristos, iar după Sfânta Liturghie, a fost oficiată o slujbă de pomenire pentru viețuitorii mănăstirii trecuți la cele veșnice.
Răspunsurile la sfintele slujbe au fost date de grupul coral Theophoros al Arhiepiscopiei Timișoarei condus de diac.dr. Ion-Alexandru Ardereanu.
Repere monografice
Monument istoric, artistic și cultural de o mare valoare, Mănăstirea Săraca, de pe raza Protopopiatului Deta, este una dintre cele mai vechi vetre monahale bănățene. Aici, la marile praznice și sărbători, credincioși din întreg Banatul își găsesc alinarea sufletească și trupească, prin nevoință și rugăciune, alături de obștea călugărilor condusă de Arhim. Climent Vântu.
Odorul cel mai de preț al mănăstirii îl reprezintă biserica veche, cu hramul „Schimbarea la Față“, care datează de la ju­mă­ta­tea secolului al XV-lea, fiind ridicată pe locul unui lăcaș mai vechi. Aceasta a fost rezidită din piatră și cărămidă în 1443 de către călugărul Macarie de la Tismana, trimis aici de Sfântul Nicodim (de la Tismana), și apoi a fost renovată în anul 1730 de către Giuriciko Lazarevici și fiii săi, Nicolae și Chiriac. Pictura bisericii datează din 1730 și este realizată de zugravii Andrei, fiul său Andrei, Ioan și Chiriac, vrednici urmași ai iconografiei bizantine din țara noastră. Prin bogata sa istorie, dar și prin armonia deosebită a elementelor bizatine ce îmbogățesc podoaba sa artistică, străvechea biserică a Mănăstirii Săraca este cel mai reprezentativ lăcaș de cult din cuprinsul Arhiepiscopiei Timișoarei.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 2459, Ultimul acces: 2026-07-31 17:18:14