Mănăstirea Sfânta Maria Techirghiol[2015-08-13]La Editura Cuvântul Vieții a Mitropoliei Munteniei și Dobrogei a apărut lucrarea monografică Mănăstirea Sfânta Maria Techirghiol. Volumul cuprinde un istoric amplu documentat (118 p.) al așezământului monahal de la Techirghiol care are statutul de stavropighie patriarhală, precum și un fond fotografic bogat care ilustrează momentele principale din istoria mănăstirii. Textul editat în volum a fost realizat de către obștea Mănăstirii Sfânta Maria Techirghiol, Sectorul cultural și comunicații media al Arhiepiscopiei Bucureștilor.Preafericitul Părinte Patriarh Daniel în Binecuvântarea care prefațează lucrarea afirmă: Păstrându-și permanent statutul de stavropighie patriarhală, acest așezământ a evoluat pe două direcții distincte: social-medicalăși pastorală. Astfel, dacă la început funcționa o modestă casă de odihnăîntr-o vilă cu câteva camere și un schit cu un paraclis amenajat într-una dintre încăperile vilei, astăzi, activitatea medicală se desfășoarăîn cadrul unei baze de tratament balnear, dotată cu aparatură modernă, care poartă numele ocrotitorului celor bolnavi și al medicilor Sfântul Mare Mucenic Pantelimon. Asistența medicală și proiectele social-misionare sunt coordonate prin Centrul social-pastoral Sfânta Maria, înființat în anul 2008, ca o fireascăîncununare a lucrării în sprijinul celor suferinzi desfășurate timp de decenii. Din punct de vedere pastoral, de la un schit cu 2-3 viețuitoare care deserveau casa de odihnă, Mănăstirea Sfânta Maria s-a dezvoltat semnificativ, având astăzi o obște de 33 de viețuitoare, care, pe lângă activitatea liturgică, împlinesc ascultările proprii vieții monahale la gospodărie, la ateliere (de pictură, de croitorie) , dar și cele specifice acestui așezământ de îngrijire a celor bolnavi. Noua biserică de zid, zveltăși armonioasă, a cărei construcție a început în anul 2003, răspunde nevoilor liturgice actuale, sute de credincioși, localnici sau pelerini, trecând zilnic pragul acestui locaș, pentru întărire sufleteascăși însănătoșire trupească. Renumele Mănăstirii Sfânta Maria din Techirghiol se datorează și prezenței aici, timp de 35 de ani, a Părintelui Arhimandrit Arsenie Papacioc (n.1914-2011), duhovnic înțelept al mănăstirii între anii 1976-2011, care a spovedit și povățuit nenumărați credincioși în modesta sa chilie. Împletind rugăciunea cu faptele iubirii milostive, arta cu practica medicală, misiunea pastorală cu activitatea socială și culturală, așezământul de la Techirghiol este un punct de reper pe harta spiritualității românești, oferind o imagine a valorilor monahismului ortodox românesc puse în slujba aproapelui. Volumul va fi lansat și prezentat cu ocazia hramului Adormirii Maicii Domnului la Mănăstirea Sfânta Maria Techirghiol, în data de 15 august 2015, după oficierea Sfintei Liturghii. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 9632, Ultimul acces: 2026-08-01 01:05:27
|
Timp total: 0.04s...
[]:1