Daruri pentru copiii din Parohia Târgșoru Vechi - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Știri și Evenimente

Daruri pentru copiii din Parohia Târgșoru Vechi

[2015-09-17]
La început de an școlar, Parohia Sfântul Ierarh Nicolae din satul Târgșoru Vechi, Protoieria Ploiești Sud, județul Prahova, a oferit luni, 14 septembrie, ghiozdane și alte lucruri necesare pentru 22 de elevi, respectiv fișe de lucru la disciplina religie pentru 60 de elevi, informează Ziarul Lumina.
Acțiunea social-filantropică a avut loc la școala gimnazială din localitate, iar darurile oferite au constat în ghiozdane cu rechizite, produse de igienă, haine noi pentru 22 de elevi care provin din medii sociale defavorizate. Totodată, parohia a plătit fișele de lucru pentru clasa 0 și manualele la disciplina religie pentru clasa I, pentru aproximativ 60 de elevi.
„Această acțiune a fost posibilă prin organizarea unei colecte în bani și rechizite, pentru care s-a întocmit un proces-verbal. În perioada ce urmează, conform unui protocol încheiat cu Școala Gimnazială din Târgșoru Vechi, va exista cel puțin o acțiune pe lună a parohiei, în care vor fi implicați elevii. Astfel, aceștia vor beneficia de pelerinaje gratuite de câte o zi la mănăstirile din zonă, vor fi împărtășiți în cele patru posturi și se vor implica în acțiuni precum interpretarea unei scenete din viața Sfântului Nicolae, cu ocazia hramului bisericii, concerte de colinde pentru praznicul Nașterii Domnului, confecționarea manuală de mărțișoare”, a precizat părintele paroh Constantin Ghiță.
O altă dimensiune a colaborării cu școala vizează formarea unei atitudini de implicare a elevilor în viața socială, prin cooptarea lor în acțiuni de ajutorare a unor familii nevoiașe din sat, dar și la înțelegerea semnificației unei asemenea fapte.
„Biserica face daruri celor care au nevoie, iar beneficiarii se bucură de ele. Trebuie însă să fim atenți cum ne exprimăm și cum dăruim, pentru că mulți copii sunt deosebit de sensibili și, când aud că Biserica i-a ajutat pentru că provin dintr-un anumit mediu familiar, se întristează și nu le mai trebuie nimic. Mai ales că sunt și copii care profită într-un sens negativ de aceste acțiuni. De altfel, am și avut doi copii care, din acest motiv, nu au vrut să primească la școală ghiozdanele și hainele, ca să nu fie văzuți de colegi, însă le-au primit mai târziu la biserică. Astfel, este nevoie să lucrăm și la mentalitatea copiilor noștri ca să înțeleagă faptul că, indiferent cât primesc sau cât de neajutorați sunt, și ei pot dărui, la rândul lor. De aceea, căutăm să îi împlicăm pe tineri în proiectele parohiei, pentru o dezvoltare armonioasă, în care ei să nu aștepte numai să primească, ci să învețe să și dăruiască. De altfel, suferința de a nu putea dărui este chiar mai mare decât aceea de a nu avea ce îți trebuie”, a explicat părintele paroh Constantin Ghiță, al Parohiei Târg­șoru Vechi.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 627, Ultimul acces: 2026-08-03 12:43:35