Zilele manifestărilor Doxologia, la Arad - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Știri și Evenimente

Zilele manifestărilor Doxologia, la Arad

[2015-10-08]
Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, vor avea loc manifestările pastoral-spirituale Doxologia, Comuniune și Filantropie, în perioada 12-18 octombrie 2015. Manifestările Doxologia, ediția a II-a, vor fi închinate tematicii Anului Omagial al Pastorației în Parohii și în Mănăstiri, după cum ne-a precizat Coordonator Arhim. Teofan Mada, Vicar eparhial.
Printre invitați se numără Părintele Pimen Dejanovici, starețul Sf. Mănăstiri Vitovnița, Serbia, care va avea o conferință cu tema Părintele Tadei, duhovnicul iubirii, la Facultatea de Teologie Ilarion V. Felea, luni, 12 octombrie 2015, ora 18:00.
Invitatul de seamă al acestei ediții va fi Părintele Macarie Simonopetritul, personalitate teologică și duhovnicească de excepție a Sfântului Munte Athos. Părintele Macarie va ține o primă prelegere la Teatrul de Stat, sâmbătă, 17 octombrie 2015, ora 19:00, cu o temă dedicată Pastorației în general: Viața duhovnicească după învățătura starețului Emilianos Simonopetritul.
În continuare, Părintele Macarie va avea și un dialog de suflet cu tinerii, eveniment organizat la Sala Ferdinand a Primăriei Aradului, duminică, 18 octombrie 2015, ora 17:00.
Manifestările Doxologia fac parte din proiectele Arhiepiscopiei Aradului cu diverse instituții publice, locale, fiind sprijinite și de instituții de drept privat. Activitățile pastoral-culturale vor fi întregite de cele misionar-sociale, filantropice, Doxologia fiind topos-ul comuniunii și al filantropiei, dar și tropos-ul euharistic și filocalic al ortodoxiei.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 702, Ultimul acces: 2026-07-31 20:31:15