A fost lansată cartea „La bursa adevărului” - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Știri și Evenimente

A fost lansată cartea „La bursa adevărului”

[2015-10-08]
La Biblioteca Centrală Universitară Carol I din București, în Salonul Carol I, a fost lansată marți, 06 octombrie 2015, cartea La bursa adevărului semnată de Lidia Stăniloae. Volumul a fost publicat, cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, la Editura TRINITAS a Patriarhiei Române, informează Ziarul Lumina.
Evenimentul a fost deschis de Mireille Rădoi, directorul Bibliotecii Centrale Universitare Carol I, și moderat de Vasile Bănescu, consilier patriarhal în cadrul Televiziunii TRINITAS.
Aspectele dramatice ale lumii secularizate de astăzi și problema adevărului sunt câteva dintre temele analizate de autoare în paginile cărții, volumul reunind mai multe articole publicate în special în săptămânalul Lumina de Duminică al Patriarhiei Române, dar și eseuri inedite.
„Ideea centrală a cărții, pornind de la titlu, este că adevărul astăzi, așa fărâmițat cum este el, așa disprețuit, uneori chiar huiduit, a ajuns să fie pus pe un pat procus­tian, după măsura a ceea ce ne convine. Considerăm adevărate și promovăm ca fiind adevărate acele lucruri care ne convin nouă, sau formulăm adevărul așa cum ne convine”, a spus Vasile Bănescu.
Autoarea a vorbit despre importanța păstrării identității noastre ca popor.
„Mă bucură faptul că atâta lume se interesează de o carte, că se citește, că se mai caută cărțile. Trebuie să spun că este un lucru special pentru România. Eu trăiesc departe, într-o țară pe care toți o laudă și se uită admirativ la ea. Acolo nu se citește atât de mult ca în România. Cărțile sunt cam demodate, acolo sunt alte mijloace. O carte presupune și puțină osteneală din partea celui care o citește, dar presupune și deschiderea unei înțelegeri față de realitate, față de identitatea uma­nă. Trăim o perioadă în care ne îndreptăm în mod inconștient către o catastrofă și cred că și acesta a fost un motiv pentru care am scris cartea aceasta. Trebuie să recăpătăm identitatea noastră pe care am moștenit-o, trebuie să nu ne mai lepădăm de ceea ce am primit de la atâtea secole și de la atâția strămoși care au trăit în condiții grele ca să ne dea nouă dreptul de a spune cine suntem”, a subliniat Lidia Stăniloae.
În continuare, autoarea a vorbit despre credință și despre curajul de a mărturisi și de a spune ceea ce gândim.
„Poate că la bursa adevărurilor ar trebui să crească și cursul adevărului despre sfințenie, credință adevărată, smerenie, ajutor dat celor în nevoie și îndrumare pe drumul aspru și anevoios al credinței, care apropie omul de Dumnezeu”, scrie autoarea în paginile lucrării.
Au vorbit despre carte și autoare: Dragoș Vlădescu, directorul Editurii TRINITAS; jurnalistul Răzvan Bucuroiu; filosoful și publicistul Ion Papuc și regizorul Radu Găină. Doritorii pot procura cartea din librăriile și magazinele eparhiale de obiecte bisericești.
Părintele Dumitru Stăniloae, evocat la Biserica Dintr-o Zi
La Parohia Sfântul Nicolae-Dintr-o Zi, Protopopiatul Sector 1 Capitală, a avut loc duminică, 04 octombrie 2015, o seară comemorativă dedicată părintelui Dumitru Stăniloae. Invitatul special al serii a fost Lidia Stăniloae, fiica marelui teolog, însoțită de fiul ei, Dumitru Horia Ionescu.
„Doamna Lidia Stăniloae a vorbit celor prezenți despre părintele Dumitru Stăniloae, dar a avut și un material intitulat «Ortodoxia românească astăzi». După ce a prezentat referatul, invitata noastră a răspuns întrebărilor venite din partea credincioșilor prezenți, întrebări diverse legate de valul de emigranți în Germania (unde locuiește dânsa), legate de ridicarea unei moschei în București, legate, în general, de subiectele la zi, care-i interesează pe credincioși. De asemenea, s-a vorbit și despre prezența românilor ortodocși în diasporă și despre faptul că slujitorii ortodocși români din afara granițelor țării reușesc cu succes să răspundă nevoilor spirituale ale românilor. La final, cu prilejul împlinirii a 82 de ani de viață, credincioșii prezenți i-au cântat «La mulți ani!» doamnei Lidia Stăniloae și împreună cu pr. Nicolae Dima i-am oferit un buchet de flori”, a declarat pr. Vasile Ioana, parohul Bisericii Sfântul Nicolae-Dintr-o Zi.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 742, Ultimul acces: 2026-08-05 07:23:10