A doua zi a manifestărilor dedicate împlinirii a 150 de ani de la târnosirea Catedralei Vechi din Arad[2015-10-12]Sâmbătă, 10 octombrie 2015, în cea de-a doua zi din seria manifestărilor organizate cu prilejul împlinirii a 150 de ani de la târnosirea Vechii Catedrale arădene, începând cu orele 17:00, în sala de festivităţi a parohiei, a fost prezentat un program artistic de către copiii Şcolii de duminică ce activează în cadrul Parohiei Arad-Centru, după cum ne-a precizat Protos. Iustin Popovici.Aceştia au prezentat un cântece şi poezii cu caracter religios. La această acţiune a participat şi Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Timotei, însoţit de ostenitori de la Centrul Eparhial. La finalul programului, Înaltpreasfinţia Sa a felicitat pe copilaşi pentru dragostea lor faţă de această biserică, precum şi pe părinţii şi îndrumătorii lor. După aceasta, în Catedrala Veche a urmat slujba vecerniei oficiată de către Înaltpreasfinţitul Părinte Timotei, înconjurat de preoţii şi diaconii acestei parohii şi în prezenţa a numeroşi credincioşi. În finalul manifestărilor de sâmbătă, a avut loc, în sala de festivităţi a parohiei, o expoziţie de obiecte de cult, carte bisericească şi laică şi odăjdii liturgice, cu valoare de patrimoniu, aparţinătoare acestei catedrale. Organizarea şi prezentarea acestei expoziţii a fost făcută de către domnul prof.dr. Marcel Tang, care este şi cântăreţ bisericesc al catedralei, în prezenţa Înaltpreasfinţitului Părinte Timotei, a consilierilor eparhiali, a slujitorilor şi credincioşilor arădeni. Expoziţia a fost organizată pe şase secţiuni: Prima secţiune a fost dedicată obiectelor de cult, dintre care amintim Chivotul lui Bosioc, din anul 1899. La acesta se adaugă un litier de argint din anul 1790, donaţie a episcopului de atunci, Pavel Avacumovici; potire din argint; cruci şi sfeşnice din argint; Evanghelii ferecate în argint etc. A doua secţiune a fost dedicată cărţii vechi, atât laice cât şi de cult. Cel mai vechi exponat din această secţiune este datat cu anul 1618, un Comentariu la Cartea profetului Isaia, autor fiind Abraham Sculeti, teolog protestant de la Facultatea de Teologie din Heildelberg. Documente referitoare la construcţia catedralei, dintre care amintim un document privind bilanţul cheltuielilor făcute pentru zidirea catedralei (1859), precum şi un deviz al lucrărilor din decembrie 1858. Antimise – un antimis din vremea episcopului Pavel Nenadovici (prima jumătate a sec. XVIII). Veşminte – un sacos arhieresc, precum şi o mitră aparţinând episcopului Andrei Magieru. Ultima secţiune a fost dedicată icoanelor din patrimoniul catedralei, remarcabilă fiind icoana Sfântului Ioan Botezătorul, din argint (1864). La sfârşitul prezentării, Înaltpreasfinţitul Părinte Timotei a felicitat pe prezentatorul acestei expoziţii şi pe părintele paroh pentru grija arătată faţă de păstrarea în bune condiţii a patrimoniului şi tradiţei locale. Sursa: www.Culte.ro Contor Accesări: 2670, Ultimul acces: 2026-09-24 19:19:50
|
Timp total: 0.03s...
[]:1