Sfânta Cuvioasă Parascheva cinstită de arădeni[2015-10-15]În ziua de prăznuire a Sfintei Cuvioase Parascheva de la Iași, miercuri, 14 octombrie 2015, obștea de maici de la Schitul Bodrogul Vechi și-a serbat ocrotitoarea. Sfânta Liturghie a fost oficiată de Înaltpreasfințitul Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi. Din sobor au făcut parte și protos. Teodor Vid, consilier administrativ-bisericesc și exarh, arhim. Nestor Iovan și protos. Grigorie Timiș, starețul Mănăstirii Hodoș-Bodrog, după cum a precizat Protos. Iustin Popovici.În cuvântul de învățătură cu titlul Viețile sfinților file de istorie bisericească universală și națională (și pe baza citirilor scripturistice ale sărbătorii: 2 Cor. 3-4; Luca 7), Înaltpreasfinția Sa a prezentat viețile sfinților zilei (Sfântul Mucenic Nazarie, Ghervasie, Protasie și Chelsie) ca și a Sfintei Paraschevi din Roma (pomenită pe 26 iulie), în cadrul timpului în care au trăit, iar în continuare pelerinajul sfintelor moaște ale Sfintei Parascheva de la Iași prin diferite țări, mai ales în zona Balcanilor, contribuind prin aceasta la întărirea legăturilor dintre popoarele de aici, în numele Ortodoxiei. Tot în cuvântul de învățătură s-a subliniat și ajutorul Sfintei Parascheva pentru bisericile care-i poartă hramul, iar în mod aparte cea a mănăstirii care adăpostește racla cu veșmântul sfintei, donație a Mitropoliei Moldovei din vremea când era păstorită de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, ca mitropolit, a mai amintit Înaltpreasfinția Sa. Înaltpreasfinția Sa a mai amintit despre pelerinajele care se fac în aceste zile la bisericile și mănăstirile închinate Sfintei Parascheva și cu precădere la Iași, unde merg mii de credincioși, chiar și din părțile Aradului, pentru a se închina cu evlavie la racla cu sfintele moaște ale ocrotitoarei Moldovei și a României întregi. Scurt istoric Biserica Schitului de maici Bodrogul-Vechi, din Protopopiatul Arad, este unul dintre cele mai frumoase așezăminte monahale arădene. În ultimul deceniu, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Timotei, Arhiepiscopul Aradului, și prin osteneala părintelui arhimandrit Nestor Iovan, în acea vreme stareț al Mănăstirii Hodoș-Bodrog, s-a pus temelia materială și spirituală a schitului, prin constituirea obștii monahale, ridicarea chiliilor și a bisericii. Situată în lunca Mureșului, într-un peisaj mirific, aproape de nebănuit, la numai câțiva kilometri de municipiul Arad, cu drum de acces asfaltat, la mică distanță de străvechea mănăstire a Bodrogului, așezarea monahală oferă spațiul prielnic pentru reculegere și mângâiere sufletească. Biserica schitului, de lemn, în stil maramureșean, având hramul Sfânta Cuvioasă Parascheva, se înscrie estetic în ambientalul locului, oferind totodată ospitalitate și adăpost pelerinilor. Această așezare mănăstirească a luat ființă în anul 2000, după retrocedarea pădurii aparținând Mănăstirii Hodoș-Bodrog. Datorită deselor revărsări ale Mureșului, biserica cu hramul Buna Vestire din satul Bodrogu Vechi se afla în primejdie de a se surpa. De aceea, în anul 2001, Sfânta Episcopie a Aradului deleagă Mănăstirea Hodoș-Bodrog să salveze biserica de la prăbușirea în apele râului Mureș. Astfel, biserica din Bodrogu Vechi este mutată în incinta noului lăcaș. Noua biserică a mănăstirii, construită în stil maramureșan, din lemn, a fost târnosită de către Înaltpreasfințitul Părinte Timotei, în octombrie 2014. Mai amintim faptul că în Arhiepiscopia Aradului, nu mai puțin de 17 lăcașuri de cult au hram și patroană spirituală pe Sfânta Cuvioasă Parascheva. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 709, Ultimul acces: 2026-08-03 10:53:20
|
Timp total: 0.05s...
[1]:1