Sanatate in dar pentru oamenii din comuna ilfoveana Glina - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Știri și Evenimente

Sănătate în dar pentru oamenii din comuna ilfoveană Glina

[2015-10-18]
A șasea ediție a Programului Sănătate pentru sate, derulat ca urmare a Protocolului de cooperare între Patriarhia Română și Ministerul Sănătății, a avut loc sâmbătă, 17 octombrie 2015, în comuna Glina, județul Ilfov.
După cum aflăm dintr-un comunicat de presă emis de organizatori, 200 de persoane au primit consultații medicale gratuite din partea a 14 medici și 14 asistenți medicali, cu diverse specializări: medicină de familie, nutriție și diabet, ecografie, ortopedie, kinetoterapie, psihiatrie, endocrinologie, stomatologie, neurologie pediatrică. Acestora li s-au alăturat alți 14 voluntari (personal auxiliar), care au contribuit la desfășurarea optimă a acțiunii umanitare, după cum a confirmat dr. Georgeta Mihu, medic specialist stomatologie generală,coordonatorul cadrelor medicale implicate în Campania dedicată sănătății oamenilor din comuna Glina.
Un număr mare de copii și de bătrâni au venit să ne ceară ajutorul
Dr. Georgeta Mihu deține o importantă experiență în cadrul acțiunilor umanitare de acest tip și a ținut să precizeze: „Astăzi, am rămas impresionată de numărul mare de copii și de bătrâni care au venit să ne ceară ajutorul. Este surprinzător cum în satele apropierea Bucureștiului sunt foarte mulți oameni necăjiți, sunt foarte mulți oameni care au nevoie de ajutor și de îndrumare. Este o acțiune foarte interesantă pentru noi ca oameni, pentru noi ca medici, din punct de vedere al dezvoltării personale și profesionale. Cei mai mulți dintre noi lucrăm în București, în cabinet și spitale cu dotare ultramodernă, dar cred că este important ca, la un moment dat, să-i ajutăm și pe acești omeni, care au un acces destul de dificil la medicii specialiști. Medic de familie există, în general, peste tot, dar celelalte specialități medicale se regăsesc mai greu în sate. În concluzie, scopul nostru este de a diagnostica, de a ajuta, de a educa oamenii din punct de vedere medical și de a-i îndruma către colegii noștri, către serviciile medicale de specialitate.”
Noi ne dorim o comună sănătoasă
Conform datelor oficiale, populația comunei Glina numără cca. 8.000 de locuitori, dintre care 20% de etnie romă, concentrați în mare parte în Bobești, o suburbie a Glinei. Comuna cuprinde trei sate: Glina, Cățelu, Manolache.
Vasile Marin, primarul interimar al comunei ilfovene, a răspuns prompt inițiativei umanitare și a invitat medicii voluntari să revină în localitate, deoarece „noi ne dorim o comună sănătoasă.”
Prevenția îi poate salva pe oameni de la foarte multe suferințe
Preoții din comună au fost de un real folos echipei de voluntari. S-au implicat în slujba binelui comunității pe care o păstoresc.
Preotul Mihai Miron, de la Parohia Sfânta Treime - Bobești, comuna Glina, a spus: „Mulțumim tare mult voluntarilor de la Paraclisul Catedralei Mântuirii Neamului și medicilor. Îmi dau seama cât de greu le este. Au un program foarte încărcat în timpul săptămânii și în zilele lor libere aleg să facă lucrul acesta, care este extraordinar. Oamenii au nevoie de dânșii, mai ales cei din parohia mea, care este o parohie mai săracă, de gradul al treilea. Mulți dintre ei, din păcate, mai ales copiii, nu au acte de identitate, astfel că accesul la un medic este îngreunat. Unii sunt înscriși la medicul de familie, dar foarte mulți nu sunt. Nu toți copiii merg la școală. Pe lângă aceste aspecte, este și o problemă de educație medicală. Principalul beneficiu este că se poate face educație pentru oamenii de aici, deoarece ei au nevoie de așa ceva.”
La rândul său, preotul Ionuț Alexandru Turcu, de laParohia Adormirea Maicii Domnului, din comuna Glina, a vorbit despre importanța educației sanitare care îi poate „salva pe oameni de la foarte multe suferințe”.
Mai mult, părintele Ionuț Alexandru Turcu a evidențiat că, în parohia pe care o are în grijă, „avem foarte mulți bătrâni cu pensii mici și cu probleme de sănătate, pe care de cele mai multe ori le neglijează. De asemenea, avem și foarte mulți copii. Cele două categorii de vârstă reprezintă pentru noi o prioritate, așadar această campanie este binevenită.”
Mi-a părut bine să ajung aici
Gherghina Bogatu, o femeie de 60 de ani din comuna ilfoveană aflată la câșiva kilometri de București, zdruncinată de pierderea a trei dintre membrii familiei sale, a măturisit: „Medicii ne-au primit pe toți foarte bine și sper ca sfaturile lor să mă ajute și pe mine. Sunt plăcuți, calmi, ne înțeleg pe fiecare în parte. Mi-a părut bine să ajung aici, pentru că am multe probleme de sănătate”.
Campania „Sănătate pentru sate” a început în data de 12 septembrie 2015 cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, și vizează persoanele defavorizate din mediul rural: persoane cu vârstă înaintată, persoane cu statut socio-economic scăzut, persoane cu dizabilități, nedeplasabile, cu boli cronice, cu nivel educațional redus, cazuri sociale.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 660, Ultimul acces: 2026-06-09 03:47:00