Examen pentru obținerea gradului I în preoție, la Sibiu - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Știri și Evenimente

Examen pentru obținerea gradului I în preoție, la Sibiu

[2015-10-17]
La Centrul de perfecționare de la Facultatea de Teologie Ortodoxă Sfântul Andrei Șaguna din Sibiu a avut loc joi, 15 octombrie 2015, colocviul pentru obținerea gradului I profesional în preoție pentru candidații din episcopiile sufragane Mitropoliei Ardealului, informează site-ul oficial al Eparhiei. Candidații au prezentat în fața comisiei de specialitate lucrările de disertație pregătite timp de un an. Comisia de evaluare a fost prezidată de Înaltpreasfințitul Laurențiu, Mitropolitul Ardealului.
Cei 28 de candidați s-au înscris în urmă cu un an la cursurile de la Centrul mitropolitan de perfecționare din cadrul Facultății de Teologie Ortodoxă din Sibiu. Apoi, preoții au elaborat o lucrare de disertație, sub îndrumarea unui cadru didactic și au primit vizita ierarhului sau a unui delegat în parohia încredințată lor, pentru evaluarea activității misionare, liturgice și social-filantropice din comunitatea păstorită. Colocviul susținut la Sibiu este ultima etapă a procesului de obținere a gradului I în preoție.
Comisia de evaluare a fost una interdisciplinară și a apreciat capacitatea candidaților de a aborda teme teologice, pastoral-duhovnicești, liturgice, cultural-misionare, social-filantropice, administrativ-gospodărești, de drept bisericesc și administrație parohială.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 639, Ultimul acces: 2026-07-31 09:36:50