Prezență arhierească la cercul pastoral-misionar Valea Carașului[2015-10-17]Parohia Gârliște din Protopopiatul Reșița a fost vineri, 16 octombrie 2015, gazda Cercului pastoral-misionar Valea Carașului, după cum informează Diac. Pavel Canea și Darius Herea de la Biroul de Presă al Episcopiei Caransebeșului.Prima parte a zilei a cuprins oficierea Sfintei Liturghii, în biserica parohială Adormirea Maicii Domnului, la care a participat și Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului. Doi dintre preoții slujitori, la momentul potrivit, au susținut o omilie și o cateheză. Părintele Lazăr-Ovidiu Cărăbaș de la Parohia Secășeni a prezentat o predică la Duminica a 20-a după Rusalii, iar părintele Dan-Nicu Găină de la Parohia Surducu Mare a susținut cateheza cu tema Decalogul și actualitatea sa. În contextul anului comemorativ al marilor păstori de suflete, la sfârșitul Sfintei Liturghii, a fost săvârșită o slujbă de pomenire pentru preoții trecuți la Domnul din parohiile aparținătoare cercului. Conferința din cea de-a doua parte a zilei s-a desfășurat la Centrul cultural social-pastoral Sfântul Apostol Andrei al parohiei. Ordinea de zi a cuprins prezentarea unei meditații biblice pe baza textului scripturistic: Să-i slujim în sfințenie și în dreptate, înaintea feței Sale, în toate zilele vieții noastre (Lc. 1, 75), prezentată de părintele Petru Boru de la Parohia Comorâște. În continuare au fost susținute trei referate privind tema Forme de participare a mirenilor la viața parohiei, organismele parohiale. Referatul principal a fost expus de către părintele Constantin Milin de la Parohia Ticvaniu Mic, iar celelalte două au fost prezentate de către părintele Nicolae Ionescu de la Parohia Vrani și părintele Petru Bona de la Parohia Goruia. Îi mulțumim bunului Dumnezeu că ne-a ajutat să continuăm ceea ce am început anul acesta și anume întâlnirea cu toți preoții din Eparhia noastră pe cercuri pastoral-misionare, la care participă și profesorii de religie. Ne-am bucurat de prezența tuturor preoților și a profesorilor de religie din acest cerc, dezbătând împreună cu ei o temă de actualitate, deoarece nu numai preoții sunt datori să se implice în tot ceea ce înseamnă viață bisericească, ci și mirenii, care trebuie determinați și implicați în lucrarea și viața bisericească dintr-o comunitate, formându-se astfel Consiliile parohiale, Comitetele parohiale și Adunările parohiale, a subliniat Preasfințitul Părinte Lucian. Întrunirea a cuprins și dezbateri pe seama subiectelor prezentate, precum și căutarea de noi perspective pentru misiunea preoților și a profesorilor de religie în activitatea lor de propovăduitori ai cuvântului lui Dumnezeu. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 641, Ultimul acces: 2026-06-06 00:16:05
|
Timp total: 0,59s...
[]:1