Liturghie arhierească şi conferinţa dascălilor de Teologie şi Religie din Eparhia Oradiei[2015-10-24]Cu binecuvântarea şi în prezenţa Preasfinţitului Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei, vineri, 23 octombrie 2015, în ziua prăznuirii Sfântului Apostol Iacov, ruda Domnului, la Liceul Ortodox Episcop Roman Ciorogariu din Oradea a avut loc reuniunea cadrelor didactice de la şcolile teologice din Eparhia Oradiei, respectiv Facultatea de Teologie Ortodoxă Episcop Dr. Vasile Coman şi Liceul Ortodox Episcop Roman Ciorogariu din Oradea, şi a profesorilor care predau disciplina Religie în şcolile din judeţul Bihor, după cum ne-a precizat Pr. Prof. Alin Sonea.Întâlnirea a fost precedată de săvârşirea Sfintei Liturghii alcătuite de primul Episcop al cetăţii Ierusalimului, Sfântul Apostol Iacov, de către Preasfinţitul Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei, în sobor de preoţi şi diaconi, în paraclisul din cadrul Liceului Ortodox din Oradea ce îl are ca ocrotitor pe Sfântul Apostol Iacov, rudenie după trup cu Mântuitorul nostru Iisus Hristos. Răspunsurile liturgice au fost date de către corul Diacon Nicolae Firu al Liceului Ortodox, dirijat de Arhid. Prof. Ştefan Lakatos. În cuvântul de învăţătură rostit după citirea celor două pericope evanghelice rânduite, Chiriarhul Oradiei a subliniat frumuseţea şi vechimea acestei Liturghii a Bisericii primare, Liturghie-izvor pentru celelalte Liturghii bizantine consacrate: La sfârşitul cuvântului de învăţătură, Ierarhul i-a îndemnat pe cei prezenţi la rugăciune şi la comuniune frăţească, mărturisitoare: „Este o zi a întâlnirii şi a bucuriei misionare, a tuturor celor care, prin harul Duhului Sfânt, ne învrednicim să fim împreună la rugăciunea de mulţumire, la Euharistia cea mare în ziua de prăznuire a Sfântului Iacov. Să ne rugăm Bunului Dumnezeu în continuare, mai ales acum, în aceste vremuri de încercare din înteaga lume, pentru iertarea păcatelor noastre şi pentru ajutor de sus, pentru a ne lumina şi a ne da putere să-L mărturisim pe Hristos Domnul, în comuniune sfântă de dragoste, de credinţă şi de nădejde cu toţi fraţii noştri de aici şi de pretutindeni, care Îl preamăresc pe Dumnezeu în dreapta credinţă, în lumina Ortodoxiei noastre strămoşeşti, spre slava lui Dumnezeu şi spre folosul nostru duhovnicesc.” La finalul Sfintei Liturghii, Preacucernicul Părinte Protoiereu Prof. Radu Valer Rus, consilier pentru învăţământ şi activităţi cu tineretul în cadrul Episcopiei Oradiei şi directorul Liceului Ortodox orădean, a mulţumit Preasfinţitului Părinte Sofronie pentru prezenţa şi binecuvântarea arhierească în această aleasă zi de sărbătoare pentru şcoala confesională ortodoxă din urbea Oradiei şi pentru dascălii de teologie şi religie din Eparhia Oradiei.Preacucernicia sa a amintit faptul că, la iniţiativa şi cu binecuvântarea Preasfinţitului Părinte Sofronie, Liturghia Sfântului Iacov a fost săvârşită prima dată în Eparhia Oradiei în urmă cu cinci ani, la 23 octombrie 2010, chiar de către Preasfinţia Sa, atunci când, prin purtarea de grijă a Chiriarhului Oradiei, la Liceul Ortodox din Oradea s-a amenajat paraclisul ce îl are ca ocrotitor pe primul Episcop al Ierusalimului şi tot atunci Preasfinţia Sa a dăruit paraclisului o impresionantă icoană pictată pe lemn, cu Maica Domnului din Vladimir, precum şi numeroase obiecte de cult. De atunci, an de an, acest paraclis îşi sărbătoreşte hramul şi pe sfântul ocrotitor prin săvârşirea Sfintei Liturghii alcătuite de Sfântul Apostol Iacov. În a doua parte a programului zilei, sub preşedinţia Preasfinţitului Părinte Sofronie, dascălii de teologie de la Facultatea de Teologie Ortodoxă Episcop Dr. Vasile Coman din Oradea şi de la Liceul Ortodox Episcop Roman Ciorogariu din Oradea, împreună cu cadrele didactice de religie din judeţul Bihor, au luat parte, în sala festivă a liceului, la conferinţa ce a avut ca temă Episcopia Ortodoxă Română a Oradiei la ceas aniversar – 320 de ani de la atestarea oficială, referatul conferinţei fiind întocmit şi prezentat de către Preacucernicul Părinte Protoiereu Prof. Radu Valer Rus. Tema conferinţei se înscrie în contextul marcat de aniversarea a 320 de ani de la conferirea aşa numitelor privilegii ilirice ortodocşilor din Imperiul habsburgic, prin Diploma leopoldină din 4 martie 1695, în care este recunoscută existenţa Episcopiei Ortodoxe a Oradiei şi Agriei, aşa cum avea titulatura în vremea aceea. Jubileul celor 320 de ani a fost marcat pe parcursul întregului an, prin mai multe manifestări desfăşurate în Eparhia Oradiei, mai cu seamă în această toamnă. În încheierea conferinţei, Preasfinţitul Părinte Sofronie a rostit un cuvânt de binecuvântare pentru toţi dascălii, arătând importanţa aniversării a 320 de ani de la recunoaşterea oficială a Episcopiei Ortodoxe a Oradiei pentru întreaga suflare dreptmăritoare din Bihor şi îndemnând pe părinţii profesori şi pe cadrele didactice să fie modele de viaţă pentru tinerii pe care îi formează. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 768, Ultimul acces: 2026-09-23 19:58:46
|
Timp total: 0.04s...
[]:1