Târnosirea Paraclisului Mănăstirii Ortodoxe Române „Sfinţii Cuvioşi Macarie Romanul şi Ioan Iacob” din Ikast, Danemarca[2015-10-24]În perioada 22-24 octombrie 2015, Preasfinţitul Părinte Episcop Macarie al Europei de Nord se află în mijlocul românilor din Peninsula Iutlanda, Danemarca, după cum informează www.episcopiascandinavia.seVineri, 23 octombrie 2015, de sărbătoarea Sfântului Cuvios Macarie Romanul, Preasfinţitul Părinte Macarie, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, a săvârşit târnosirea Paraclisului Mănăstirii Ortodoxe Române Sfinţii Cuvioşi Macarie Romanul şi Ioan Iacob de la Neamţ din Ikast, Danemarca. Odată cu sfinţirea paraclisului, mănăstirea prăznuieşte şi primul hram, cu participarea preoţilor şi credincioşilor din toată eparhia. În cuvântul de învăţătură adresat tuturor celor aflaţi la Slujba Târnosirii şi la Dumnezeiasca Liturghie, Părintele Episcop Macarie, amintind cuvintele Sfântului Nicolae Cabasila, Dumnezeieştile Altare reprezintă mâna Mântuitorului a atras atenţia atât preoţilor, cât şi credincioşilor că cele ce primim de pe Sfânta Masă, Trupul şi Sângele Domnului, le primim asemenea Apostolilor la Cina cea de Taină, din însăşi mâna Mântuitorului Hristos, în Foişorul cel de Sus, care este Biserica. Continuând ideea Sfântului Nicolae Cabasila despre slujirea euharistică unde coboară nu numai îngerii, ci Însuşi Domnul Îngerilor, ierarhul a accentuat că moaştele Sfinţilor Mucenici, pătrunse de energiile sfinţitoare ale Harului, aşezate în Prestolul Sfântului Altar, sunt mărturia prezenţei nu numai a sfinţilor, ci şi a Domnului Hristos, Sfântul Sfinţilor şi Domnul Domnilor. Referitor la mănăstirea din Ikast, Preasfinţitul Părinte Macarie a precizat faptul că prezenţa acestei mănăstiri româneşti în Danemarca este o mărturie a monahismului românesc şi a tradiţiilor de acasă atât pentru românii care vin să se închine, cât şi pentru toţi care vieţuiesc în această parte a Europei. La finalul slujbei, toţi credincioşii prezenţi s-au închinat şi au sărutat Prestolul Sfinţit şi Icoana Cuvioşilor Ocrotitori Macarie Romanul şi Ioan Iacob de la Neamţ, primind de blagoslovenie un pachet cu daruri şi apoi fiind miruiţi de părintele lor episcop. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 791, Ultimul acces: 2026-09-25 10:32:44
|
Timp total: 0.05s...
[1]:1