Sfinții Mărturisitori ardeleni serbați în Episcopia Tulcii[2015-10-21]Pentru Preasfințitul Părinte Visarion, Episcopul Tulcii, și pentru întreaga Eparhie, cler și credincioși, ziua de 21 octombrie semnifică o frumoasă aniversare de suflet, după cum ne-a mărturisit Pr. Felix Neculai, purtătorul de cuvânt al Eparhiei.Cu acest prilej, Sfinții Mărturisitori ardeleni au fost serbați de dimineață în Paraclisul episcopal Buna Vestire din Tulcea, prin oficierea Sfintei Liturghii într-un impresionant sobor de preoți și diaconi, ca semn de mulțumire și de recunoștință față de toate cele pe care Bunul Dumnezeu și Sf. ocrotitor Cuv. Visarion Sarai, i le-au hărăzit în viață. La finalul slujbei, Preasfinția Sa a rostit un emoționant cuvânt de învățătură cu referire la jertfa și valoarea Sfinților ardeleni pentru ortodoxia românească. După oficierea Sfintei Liturghii, clerul și credincioșii din Tulcea s-au unit în rugăciune de Te Deum pentru arhipăstorul lor. Aniversarea s-a încheiat printr-o recepție oferită de Preasfinția Sa la centrul eparhial, recepție la care au luat parte preoți și reprezentanți ai autorităților locale în frunte cu prefectul Județului Tulcea. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 732, Ultimul acces: 2026-08-05 06:26:32
|
Timp total: 0.05s...
[1]:1