Zi de sărbătoare la Cehu Silvaniei[2015-10-25]Duminică, 25 octombrie 2015, Preasfinţitul Părinte Petroniu, Episcopul Sălajului, a săvârşit Sfânta Liturghie în biserica Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil din oraşul Cehu Silvaniei, după cum ne-a precizat Arhid. Adrian Onica.Alături de Preasfinţia Sa au slujit Preacucernicul Părinte Ştefan Lucaciu, protopopul Zalăului şi părinţii acestei biserici, Preacucernicul Părinte Radu Barbor şi Preacucernicul Părinte Ioan Şandor. Biserica a fost neîncăpătoare pentru credincioşii micului orăşel de la marginea judeţului Sălaj. După săvârşirea Sfintei Liturghii, Preasfinţitul Părinte Petroniu a sfinţit un centru multifuncţional ridicat de parohie, aflat în imediata vecinătate a bisericii. Această clădire a prins contur începând cu anul 2010, valoarea lucrărilor depăşind suma de 200.000 lei. Scopul ridicării acesteia a fost acela de a deservi nevoilor sociale ale parohiei, a creerii unui spaţiu adecvat pentru desfăşurarea activităţilor de cateheză parohială cu copii şi a altor activităţi. Se doreşte, de asemenea, ca pe viitor, aici să funcţioneze un centru de zi pentru copii. Situat la congruenţa judeţelor Sălaj, Maramureş şi Satu Mare, oraşul Cehu Silvaniei a fost atestat documentar pentru prima oară în anul 1313. În acest document apare sub numele de Castrum Cheevar care înseamnă Cetate de pământ. La 1405 localitatea apare sub numele de Chehy. Numele urbei vine de la numele etniei cehe, populaţie de origine slavă cu care românii au venit în contact în secolele trecute. Astfel de toponime sunt frecvente în judeţul Sălaj şi sunt în legătură cu diferite etnii de origine slavă: sârbi, cehi sau croaţi. Cehu Silvaniei şi-a primit titulatura de oraş în urma reformei administrative din anul 1968. În ceea ce priveşte biserica Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil din Cehu Silvaniei, amintim că lucrările de construcţie la acest locaş de cult s-au derulat pe parcursul a mai multor ani, începând cu anul 1935, sub coordonarea părintelui Ilie Călăuz. Sfinţirea bisericii s-a făcut în 1959 de Preasfinţitul Părinte Valerian Zaharia, Episcopul Oradiei. Alte lucrări au fost efectuate de-a lungul timpului sub păstorirea preoţilor Mihai Tostogan şi Ştefan Vădeanu, lucrări care s-au încheiat o dată cu binecuvântarea bisericii de către Preasfinţitul Părinte Vasile Coman, Episcopul Oradiei, la 14 octombrie 1984. Lucrările ulterioare, efectuate sub păstorirea actualului paroh, Radu Barbor, au fost binecuvântate de către Preasfinţitul Părinte Petroniu la 18 septembrie 2005. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 1893, Ultimul acces: 2026-09-25 02:46:40
|
Timp total: 0.05s...
[1]:1