CULTIVAREA COMUNIUNII FRĂŢEŞTI PRIN MUZICA BISERICEASCĂ - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Ştiri şi Evenimente

CULTIVAREA COMUNIUNII FRĂŢEŞTI PRIN MUZICA BISERICEASCĂ

[2015-10-28]
Cuvântul Preafericitului Părinte DANIEL, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, la etapa finală a Concursului Naţional de Muzică Bisericească Lăudaţi pe Domnul!, ediţia a VIII-a, Sala Radio, 27 octombrie 2015:
Concursul Naţional de Muzică Bisericească Lăudaţi pe Domnul! – ediţia a VIII-a, 2015 este organizat cu aprobarea Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, de către Sectorul teologic-educaţional al Administraţiei Patriarhale, în parteneriat cu Societatea Română de Radiodifuziune, în perioada 1 martie – 27 octombrie 2015.
Concursul îşi propune: să contribuie la aprofundarea cunoaşterii lui Dumnezeu şi la cultivarea comuniunii frăţeşti; să susţină interpretarea autentică a muzicii bisericeşti – deopotrivă a cântării psaltice şi a cântării armonice; să îmbogăţească repertoriul liturgic românesc, stimulând creativitatea compozitorilor de muzică bisericească din ţară.
Pentru al doilea an consecutiv, prin parteneriatul încheiat între Patriarhia Română şi Societatea Română de Radiodifuziune, se promovează formaţii de muzică bisericească valoroase şi se facilitează accesul publicului larg la acest gen de muzică.
Dacă la ediţia precedentă, din anul 2014, în cadrul Secţiunii A (Interpretare) a concursului, pe scena Sălii Radio au urcat grupuri de muzică psaltică ale parohiilor din ţară, anul acesta participă coruri ale mănăstirilor din ţară, care au interpretat trei cântări monodice din Vecernie, Utrenie şi Sfânta Liturghie, potrivit specificului mănăstirii de provenienţă. Se evidenţiază astfel dimensiunea pastoral-liturgică şi cultural-misionară a muzicii bisericeşti, în contextul proclamării anului 2015, de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, ca An omagial al misiunii parohiei şi mănăstirii astăzi.
În tradiţia apostolică şi patristică a Bisericii întâlnim multe chipuri luminoase depăstori duhovniceşti care şi-au dăruit întreaga viaţă misiunii Bisericii. Unul dintre aceştia esteSfântul Ierarh Ioan Gură de Aur (347-407),Arhiepiscopul Constantinopolului,cel mai mare predicator al Bisericii Ortodoxe. De aceea, anul 2015 a fost declarat în Patriarhia Românăşi An comemorativ al Sfântului Ioan Gură de Aur şi al marilor păstori de suflete din eparhii. Acest aspect este reflectat în proba de concurs din cadrul Secţiunii B (Compoziţie muzicală). Astfel, fiecare concurent a valorificat cântarea liturgică în duhul tradiţiei creştin-ortodoxe, compunând muzica pentru Heruvic, Ca pe Împăratul şi Tatăl nostru, titlul lucrării fiind Cântări la Sfânta Liturghie a Sfântului Ioan Gură de Aur.
Coordonata liturgică-misionară a concursului s-a concretizat în răspunsurile date de corurile finaliste la biserici şi la mănăstiri din Bucureşti, în timpul Sfintei Liturghii, cu ocazia prăznuirii Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, ocrotitorul Bucureştilor. Spaţiul liturgic a devenit astfel locul în care s-au întâlnit în rugăciune, în cântare şi în comuniune frăţească: clerici, monahi, monahii şi mireni.
Mulţumim Societăţii Române de Radiodifuziune pentru ajutorul acordat în organizarea etapei finale a concursului. Apreciem în mod deosebit prezenţa la această ediţie a concursului a Corului de Copii Radio, ca o anticipare a manifestărilor cultural-misionare din anul 2016, declarat de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române ca An omagial al educaţiei religioase a tineretului creştin ortodox.
Felicităm pe organizatorii acestui eveniment, pe membrii juriului, împreună cu toate corurile de mănăstiri, participante în cele trei etape ale concursului şi pe toţi compozitorii înscrişi în concurs. Mulţumim tuturor celor prezenţi la acest concert – concurs, dorindu-vă sănătate şi mântuire, pace şi bucurie, întru mulţi şi binecuvântaţi ani!
† DANIEL
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 734, Ultimul acces: 2026-09-24 19:11:02