Spectacol caritabil pentru o familie din judeţul Cluj - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Ştiri şi Evenimente

Spectacol caritabil pentru o familie din judeţul Cluj

[2015-10-30]
Sute de clujeni au luat parte miercuri, 28 octombrie 2015, la spectacolul caritabil de folclor RENAŞTE SPERANŢĂ. Evenimentul s-a desfăşurat la Casa Universitarilor din Cluj-Napoca şi a avut ca scop strângerea de fonduri pentru finalizarea construcţiei unei case, pentru familia Fărăgău, din satul clujean Pădureni rămasă fără locuinţă luna trecută din cauza unui incendiu, informează Radio Renaşterea.
Organizat de Radio Renaşterea al Arhiepiscopiei Clujului, în parteneriat cu Protopopiatul Ortodox Cluj I, Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Cluj şi Primăria Chinteni, evenimentul a reunit artişti renumiţi ai folclorului românesc. Pe scena Casei Universitarilor din Cluj-Napoca au urcat: Alexandru Pugna, Mariana şi Adriana Anghel, Marinela Zegrean Istici, Mariana Morcan, Ioana Breda Morar, Diana Cârlig, Ionuţ Bledea, Tudor Furdui Iancu, Oana Matei, Andreea Ciupe, Ciprian Pop, Iulia Bucur şi Grigore Sâmboan, care au fost aplaudaţi îndelung de spectatori. Interpreţii au fost acompaniaţi de orchestra Cununa Transilvană, a CJCPCT Cluj, condusă de Ovidiu Barteş. De asemenea, în faţa spectatorilor, au evoluat şi membrii Ansamblului folcloric Dor Transilvan, al Companiei de Transport Public Cluj, director Tiberiu Groza.
Părintele Protopop Dan Hognogi a vorbit despre faptul că Biserica este atentă la suferinţa aproapelui:
„Noi suntem aici ca să facem posibilă o minune pentru aceşti copii şi anume să aibă căldura unei case. Ca Biserică nu săvârşim doar slujbe, nu doar că încercăm să sfinţim viaţa oamenilor, ci ieşim în întâmpinarea nevoilor lor. Şi în cazul de faţă nu facem decât ceea ce este firesc a face, anume a ne îndrepta spre semenii noştri care sunt acum fără un adăpost. Eu vă mulţumesc că aţi dat curs chemării noastre pentru că, pe de o parte ne îmbogăţim pe noi ajutând pe ceilalţi şi pe de altă parte îi ajutăm pe copii aceştia”.
În această campanie s-au implicat toţi preoţii din Protopopiatul Cluj I care au organizat colecte în comunităţile pe care le păstoresc.
***
Familia Fărăgău din satul clujean Pădureni, comuna Chinteni, a rămas fără locuinţă în luna septembrie (2015) din cauza unui incendiu. Trei copii scăpaţi cu viaţă din tragedie locuiesc acum într-o baracă. Bunica lor în vârstă de 70 de ani a murit în incendiu.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 744, Ultimul acces: 2026-09-23 12:01:16