Sfinţirea Bisericii „Pogorârea Sfântului Duh” din Reşiţa - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Ştiri şi Evenimente

Sfinţirea Bisericii „Pogorârea Sfântului Duh” din Reşiţa

[2015-11-02]
Preasfinţitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeşului, a târnosit duminică, 01 noiembrie 2015, biserica Parohiei Pogorârea Sfântului Duh din Reşiţa, informează Diac. Pavel Canea şi Darius Herea de la Biroul de Presă al Episcopiei Caransebeşului. După slujba de târnosire Preasfinţia Sa a săvârşit Sfânta Liturghie, înconjurat de un numeros sobor de preoţi şi diaconi. Pe lângă mulţimea mare de credincioşi, la acest moment important din viaţa parohiei au fost prezente şi autorităţi centrale şi locale.
„Astăzi a fost bucurie mare şi s-a văzut aceasta pe feţele tuturor credincioşilor care au participat la Sfânta Liturghie, credincioşi care sunt legaţi fiinţial de această biserică, pentru că au văzut-o de la început crescând sub ochii lor. Este foarte important că nu mai slujim în locuri improvizate, ci slujim într-o biserică târnosită, în acest cartier cu foarte multe blocuri şi cu foarte multe probleme sociale. De aceea credem că pe lângă această biserică trebuie să desfăşurăm, în viitorul foarte apropiat, o lucrare social-filantropică pentru toţi cei săraci şi necăjiţi din această zonă, poate una dintre cele mai sărace din municipiul Reşiţa. Ne rugăm ca Dumnezeu să binecuvinteze pe mai departe lucrarea spirituală şi materială în această parohie, să-i întărească pe ctitori şi să ne ajute să putem intensifica misiunea şi propovăduirea Cuvântului Evangheliei în toate cetăţile şi satele din Eparhia istorică a Caransebeşului”, a subliniat Preasfinţitul Părinte Lucian.
În cadrul Sfintei Liturghii, părintele paroh Emil Crăciun a fost hirotesit iconom stavrofor, iar părintele slujitor Damaschin Tătaru a fost hirotesit iconom. De asemenea domnului primar al municipiului Reşiţa, Mihai Stepanescu şi domnului deputat Ioan Benga le-a fost conferit ordinul eparhial Crucea Episcop Elie Miron Cristea pentru mireni, iar tuturor ctitorilor şi binefăcătorilor, care s-au implicat la ridicarea şi înfrumuseţarea sfântului locaş, ierarhul le-a oferit acte de cinstire. Răspunsurile liturgice au fost oferite de către Grupul psaltic Ethos al Episcopiei Caransebeşului.
Piatra de temelie a bisericii Pogorârea Sfântului Duh din Reşiţa a fost aşezată la 29 august 2006, în ziua sărbătorii Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel de Preasfinţitul Lucian.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 3289, Ultimul acces: 2026-09-23 15:34:16