Ziua familiei romane la Giula – Ungaria - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Știri și Evenimente

Ziua familiei române la Giula – Ungaria

[2015-11-05]
În cadrul manifestării intitulate Zilele românești la Giula, în sala festivă a Liceului Românesc Nicolae Bălcescu a avut loc marți, 03 noiembrie 2015, Ziua familiei române, după cum informează Biroul de Presă al Episcopiei Ortodoxe Române din Ungaria.
Manifestarea organizată de Autoguvernarea de Naționalitate Română din Giula a avut în centrul ei un concurs cu tema Noi, românii din Ungaria – Obiceiurile și trecutul istoric al românilor din Ungaria, la care au participat 8 familii cu membri de diferite vârste din Giula (Familiile Covaci, Stăvaru, Ardelean, Borszeki, Cefan, Havas, Morar și Sălăjan), care au trebuit să răspundă la mai multe întrebări, legate de personalități sau artiști plastici de origine română, instituții românești din Giula, obiceiuri, sărbători și publicații ale românilor din Giula, sau din Ungaria, dar și să participe la probe instructive sau recreative, pentru cei mici, ca de pildă, să recite o poezie, să cânte un cântec sau să spună o poveste, să arunce la coș câte 5 mingi, sau să facă cât mai repede un puzzle.
Juriul acestui concurs a fost format din Preasfințitul Părinte Siluan, Episcopul Eparhiei Ortodoxe Române din Ungaria, Domnul Florin Trandafir Vasiloni, Consulul General al României la Giula, Doamna Maria Gurzău Czegledi, Directorul Liceului Românesc Nicolae Bălcescu din Giula și Doamna Iuliana Rad, fostă profesoară în cadrul Liceului, aflată la pensie, iar concursul a fost moderat de Doamna Profesoară Stela Nicula Machour, care a și oferit câteva informații despre istoricul acestui gen de manifestări pentru familii, la Giula.
Concursul a fost organizat, pentru prima dată, la inițiativa sa, în 1994, cu prilejul proclamării Anului Internațional al familiei de către ONU și a mai avut loc încă de 5 sau 6 ori, până în prezent, cu participarea unor familii românești din diferite localități și în organizarea Uniunii Culturale a Românilor din Ungaria (UCRU), iar de data aceasta a fost cuprins în cadrul manifestărilor dedicate Zilelor românești la Giula.
La eveniment au mai fost prezenți Domnul Mihai Cerhati, Președintele Autoguvernării de Naționalitate Română din Giula, care a rostit și cuvântul de bun venit adresat participanților, Doamna Delia Covaci, Directorul-Executiv și Redactorul-Șef al publicației Cronica a Autoguvernării pe Țară a Românilor din Ungaria (AȚRU), Doamna Eva Iova-Șimon, Directorul săptămânalului Foaia Românească, Domnul Florin Olteanu, Profesor de Limba Română la Institutul Pedagogic din Szarvas, Domnul Ion Budai, fost Director al Liceului Românesc din Giula, și alți invitați.
Concursul s-a desfășurat într-o atmosferă de competitivitate, dar și de voie bună și prietenie și a fost apreciat de toți participanții. Premiul I a fost câștigat de familia Cefan, pe locul II s-a situat familia Covaci, iar pe locul al III-lea a fost familia Stăvaru, dar toate familiile participante au primit câte un premiu generos din partea organizatorilor, au fost apreciate de către juriu și s-au simțit foarte bine împreună, la această manifestare-concurs.
Zilele românești la Giula vor continua miercuri cu Ziua folclorului românesc, la care vor fi prezenți oaspeți de seamă din părțile Caransebeșului (precum Ansamblul Zestrea Gugulanilor) și ale Făgetului, în frunte cu Domnul Ioan Olteanu, Directorul Ansamblului Artistic Făgețeana și vechi prieten al comunității românești din Ungaria.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 707, Ultimul acces: 2026-06-10 01:06:49