Ce face îngerul nostru păzitor după ce murim?[2015-11-08]pr. Antonio Maria Cardenas ORCTraducător: Teodora Capan Teme: Teologie Etichete: Îngeri Îngerul păzitor Îngerul păzitor În ceea ce priveşte îngerii păzitori, Catehismul Bisericii Catolice ne învaţă la numărul 336 că "din copilărie până în ceasul morţii, viaţa omului este înconjurată de ocrotirea şi de mijlocirea lor". Este clar din acest text că noi ne bucurăm de protecţia şi vigilenţa îngerilor noştri păzitori chiar şi în momentul morţii. Aceşti îngeri nu ne sunt companie doar în viaţa pământească; acţiunile lor se extind şi în viaţa de apoi. Pentru a înţelege această relaţie care continuă să existe între îngeri şi oameni în momentul trecerii noastre din această viaţă la cea de apoi, trebuie să înţelegem că îngerii sunt "toţi duhuri care slujesc, trimişi cu o misiune în folosul acelora care vor moşteni mântuirea" (Evrei 1,14). Similar, Sfântul Vasile cel Mare ne învaţă că nimeni nu poate nega faptul că "fiecare credincios are alături un înger ca apărător şi păstor care să-l îndrume la viaţă" (CBC 336). Acestea fiind spuse, misiunea principală a îngerilor păzitori este salvarea omenirii: ca fiecare dintre noi să intre în viaţa de unire cu Dumnezeu. Această misiune include asistenţa pe care îngerii păzitori o dau sufletelor în momentul în care acestea se prezintă înaintea lui Dumnezeu. Părinţii Bisericii vorbesc despre această misiune când spun că îngerii păzitori sunt alături de suflet în momentul morţii şi îl protejează de ultimul atac al demonilor. Sfântul Aloysius Gonzaga (1568-1591) învăţa că în momentul în care sufletul părăseşte trupul, este însoţit şi mângâiat de către îngerul său păzitor, pentru ca să se poată prezenta încrezător în faţa Tronului de Judecată al lui Dumnezeu. Îngerul, după spusele acestui sfânt, prezintă meritele lui Cristos pentru ca sufletul poată găsi sprijin în ele în momentul judecăţii particulare. Odată ce Judecătorul Divin a pronunţat sentinţa, dacă sufletul este trimis în purgator, acesta va fi vizitat frecvent de către îngerul său păzitor, care îl va consola şi mângâia, aducând rugăciunile care au fost oferite pentru el şi asigurându-l de eliberarea ce va urma. În acest fel, este uşor de înţeles că ajutorul şi misiunea unui înger păzitor nu se termină la moartea celor pe care îngerii îi protejau. Această misiune continuă până când sufletul ajunge la unirea cu Dumnezeu. Cu toate acestea, trebuie să ne amintim că după moarte avem de trecut de judecata particulară, în care sufletul aflat în prezenţa lui Dumnezeu poate să aleagă între a se deschide în faţa iubirii lui Dumnezeu sau a refuza definitiv iubirea şi iertarea Lui, renunţând astfel la comuniunea în fericire cu El pentru totdeauna (vezi Papa Ioan Paul al II-lea, Audienţa generală, 4 august 1999). Dacă sufletul decide să intre în comuniune cu Dumnezeu, se alătură îngerului în adorarea Dumnezeului Unic şi Treimic pentru veşnicie. Totuşi, dacă se întâmplă ca sufletul "să se deschidă în faţa lui Dumnezeu, dar să nu fie în stare perfectă, călătoria către fericirea deplină necesită o purificare, pe care credinţa Bisericii o ilustrează în doctrina purgatoriului" (Papa Ioan Paul al II-lea, Audienţa generală, 4 august 1999). În acest caz îngerul, care este sfânt şi pur şi trăieşte în prezenţa lui Dumnezeu, nu are nevoie şi nu poate participa la purificarea sufletului pe care îl are în pază. Ceea ce îngerul poate să facă şi va face este să mijlocească pentru sufletul pe care îl are în pază în faţa tronului lui Dumnezeu şi să caute ajutor printre cei aflaţi pe pământ, pentru a aduce rugăciuni ca acesta să poată părăsi purgatoriul. Acele suflete care decid să refuze definitiv iubirea şi iertarea lui Dumnezeu, renunţând astfel la comuniunea în fericire veşnică cu el pentru toată veşnicia (Papa Ioan Paul al II-lea, Audienţa generală, 21 iulie 1999), renunţă în acelaşi timp şi refuză prietenia cu îngerul lor păzitor. În această situaţie teribilă, îngerul aduce slavă dreptăţii divine şi sfinţeniei lui Dumnezeu. În toate aceste trei scenarii posibile (rai, purgator sau iad) sfântul înger se va bucura întotdeauna de judecata lui Dumnezeu, deoarece îngerul este unit perfect şi total cu voinţa divină. Pe perioada acestor zile, să ne amintim că ne putem alătura îngerilor păzitori ai celor care au murit, pentru ca aceştia să ducă rugăciunile noastre la Dumnezeu, ca El să îşi arate milostivirea. Din Canonul de rugăciune către Îngerul păzitor al vieţii omului, de Ioan Monahul Mavropodul Păzitorule al sufletului şi al trupului meu, cel ce eşti ales mie de la Dumnezeu, dumnezeiescule Îngere, urmând lui Dumnezeu, treci cu vederea, preasfinte, toate greşelile ticălosului meu suflet; scapă-mă de cursele cele multe ale vicleanului, şi fă milostiv pe Dumnezeul tuturor, ca la judecată să-mi dea iertare. Neaducându-mi aminte de înfricoşătoarea judecată, la care am, Mântuitorule, să mă înfăţişez, şi să dau răspuns pentru tot lucrul şi cuvântul, nici cugetându-mă la moartea cea fără de veste, de tot neîndreptat petrec. Povăţuitorule al meu, nu mă părăsi. Cu multă îndrăzneală stând înaintea scaunului Atotţinătorului, şi săltând în jurul Împăratului făpturii, roagă-te, ajutătorul meu, să-mi dea iertare de răutăţile mele cele multe. Înfruntare şi ruşine să acopere feţele cele întunecate, de ruşine şi urâte ale duşmanilor, când sufletul meu cel umilit se va despărţi de trup; să-l acoperi, povăţuitorule, cu aripile tale cele luminate şi preasfinţite. Când va vrea să mă judece Judecătorul şi Dumnezeul meu, şi să mă osândească, pe mine cel osândit de conştiinţă, mai înainte de judecata aceea, nu-ţi uita de robul tău, povăţuitorule al meu. Cel ce eşti împodobit cu frumuseţe, şi dulce şi plăcut, minte ca soarele strălucitoare, luminat să-mi stai întru ajutor, cu faţă zâmbitoare, cu privire veselă, când voi fi luat de pe pământ, povăţuitorule al meu. Când se vor pune scaunele, şi cărţile se vor deschide, şi cel Vechi de zile va şedea, şi oamenii se vor judeca, şi Îngerii vor sta înainte, şi pământul se va clăti, şi toate se vor înfricoşa şi se vor cutremura: atunci arată mie iubirea ta de oameni, şi mă scapă de gheenă, pe Cristos îmblânzindu-l. Povăţuitorule şi păzitorule al meu, şi folositorule şi mântuitorule al meu, îngrijitorule al ticălosului meu suflet, când mă va scula din pământ la judecată înfricoşătorul sunet al trâmbiţei, atunci aproape de mine să stai, blând şi voios, cu nădejdea mântuirii depărtând de la mine frica. Învredniceşte-mă şi pe mine să dobândesc împărăţia lui Dumnezeu celui preaînalt: ca împreună cu tine să strig cântarea cea întreit sfântă. Rugăciune către îngerul păzitor al vieţii omului Sfinte Îngere, cel ce stai înaintea netrebnicului meu suflet şi a vieţii mele celei ticăloase, nu mă părăsi pe mine păcătosul, nici nu te îndepărta de la mine, pentru neînfrânarea mea; nu da loc diavolului celui rău, ca să-şi supună cu silnicie acest trup muritor al meu; ţine-mă de mâna mea cea slabă şi neputincioasă, şi mă povăţuieşte la calea mântuirii. Aşa, sfinte Îngere al lui Dumnezeu, păzitorule şi acoperitorule al sufletului meu cel netrebnic şi al trupului, iartă-mi toate cu câte te-am întristat în toate zilele vieţii mele şi orice am păcătuit astăzi. Acoperă-mă în această noapte, şi mă păzeşte de orice ispită a potrivnicului, ca să nu mânii nici cu un păcat pe Dumnezeu; şi te roagă pentru mine către Domnul, ca să mă întărească în frica Sa, şi vrednic să mă facă pe mine robul de bunătatea sa. Amin. Sursa: www.Catholica.ro Contor Accesări: 946, Ultimul acces: 2026-09-23 19:06:32
|
Timp total: 0.03s...
[]:1