Papa Francisc s-a întâlnit cu preşedintele în exerciţiu al Bosniei Herţegovina[2015-11-12]În dimineaţa zilei de miercuri, 11 noiembrie 2015, Papa Francisc l-a primit în audienţă pe preşedintele în exerciţiu din cadrul Preşedinţiei colective din Bosnia şi Herţegovina, Dragan Čović. Čović este actualul ocupant al poziţiei de frunte în cadrul Preşedinţiei colective şi rotative. Sistemul rotativ a fost stabilit în 1996, ca parte a acordului constituţional care a pus capăt conflictului din perioada 1992-1995 din fosta Iugoslavie, care a fost cel mai urât conflict din Europa după sfârşitul celui de-al doilea război mondial.Adresându-se preşedintelui, Sfântul Părinte a spus că a învăţat personal din exemplul poporului din Bosnia şi Herţegovina, în special cu privire la capacitatea de a suferi; a ierta şi a căuta iertarea; a veni împreună şi a lucra pentru binele comun; a dialoga. "Vă mulţumesc mult pentru aceste exemple pe care le-aţi dat omenirii". Pontiful i-a cerut de asemenea preşedintelui în exerciţiu să ducă saluturile lui colegilor lui în această funcţie, precum şi tineretului naţiunii. "Salutaţi-i pe bunii tineri din partea mea", a spus Papa, amintind întrebările pe care i le-au pus în timpul vizitei sale la Sarajevo din acest an. "Ei sunt viitorul ţării voastre". Sfântul Părinte a încheiat promiţând rugăciuni şi dând binecuvântarea. "Acum îi cerem lui Dumnezeu, Dumnezeul tuturor, Tatăl tuturor, să ne binecuvânteze, să binecuvânteze vieţile noastre, casele şi familiile noastre, pe copiii noştri şi să binecuvânteze viitorul Bosniei şi Herţegovinei". După Acordul de la Dayton din 1995, care a pus capăt războiului civil, fosta Republică Iugoslavă s-a despărţit în două entităţi, fiecare cu propriul parlament: Federaţia Bosnia Herţegovina - bosniaco-croată; şi Republica Srpska - bosniaco-sârbă. Preşedinţia este alcătuită din trei membri: unul bosniac, unul croat şi unul sârb. Membrii sunt aleşi prin vot popular pentru un termen de 4 ani. Membrul care a primit cele mai multe voturi devine preşedintele, dacă nu cumva el era preşedintele în funcţie în momentul alegerilor. La fiecare 8 luni se schimbă prin rotaţie preşedintele în exerciţiu. Imagini: Sursa: www.Catholica.ro Contor Accesări: 770, Ultimul acces: 2026-09-25 01:07:09
|
Timp total: 0.04s...
[1]:1